În ultima vreme mai multe schimbări au avut loc în cadrul conducerii Primăriei Municipiului Târgoviște.
Astfel, executivul a rămas fără city manager, Liviu Stoica fiind numit Președinte al Agendei Digitale a Românniei, funcție cu rang de Secretar de Stat, dar și componența Consiliului Local Municipal va suferi modificări.
Având în vedere faptul că atât Carmen Holban cât și Oana Vlăducă au câștigat câte un mandat în Parlamentul României, funcțiile lor de consilieri locali s-au vacantat. Cei care le vor înlocui vor fi Paul Patic și George Ionete, următorii supleanți de pe lista PSD de la alegerile locale din luna iunie a anului trecut.
“Sunt doi oameni de valoare, doi oameni care am convingerea că vor face față exigențelor din Consiliul Local Municipal Târgoviște. “, a declarat edilul Cristian Stan.
Plecarea doamnei Holban de la conducerea primăriei face ca și funcția de viceprimar pe care o ocupa să rămână liberă, iar până la sfârșitul lunii februarie se va alege și înlocuitorul. “Nu am nicio propunere până nu discutăm în interiorul organizației , iar pentru administrator public se dă un concurs. “, Stan.
TÂRGOVIȘTE: Echipa de conducerea a Primăriei se schimbă
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
BABEL 2026: MC. Ranin, desemnat Membru de Onoare al Rotary Club
În cadrul unui eveniment, parte a programului Babel Fest 2026, Rotary Club a acordat titlul de Membru de Onoare profesorulii Mihai Constantin Ranin, managerului Teatrului Tony Bulandra Târgoviște, în semn de recunoaștere
ATENȚIE! Pe 16 iunie se oprește apa în comuna Bilciurești
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că în data de 16.06.2026, între orele 08:00-20:00, furnizarea apei potabile este întreruptă în comuna Bilciurești, pentru igienizarea periodica a rezervorului de la Stația de
L-AȚI VĂZUT? A plecat de acasă, posibil la pescuit, și nu s-a mai întors
Astăzi, 12 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că *BORICEAN DUMITRU*, în vârstă de 80 de ani, a plecat de la domiciliul său
Pădurar dâmbovițean, reținut într-un dosar de furt de arbori: suspiciuni de falsificare a documentelor și manipulare a aplicației SUMAL
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 11 iunie a.c., polițiștii din cadrul
Proiectul CIVIC MONTAN continuă! Elevii dâmbovițeni vor cunoaște tainele și frumusețea muntelui alături de Asociația Chindia Jurasic Park
Cunoscută și chiar recunoscută pentru implicarea sa în educarea și formarea tinerei generații în spiritul ocrotirii naturii, Asociaţia Chindia Jurasic Park a lansat în anul 2019 proiectul„CIVIC MONTAN”, proiect prin intermediul căruia



