Noapte
Zi
6 April 2017
1 min read

Sandu Gabriel, Primarul Comunei Voinești:” Am pornit în anul 2017 cu motoarele turate la maxim”

Primarul Sandu Gabriel vine cu vești bune pentru comunitatea pe care o reprezintă, și aici ne referim la proiecte care sunt în curs de implementare la nivelul comunei Voinești.
În acest sens, edilul, chiar astăzi a dat startul lucrărilor pentru asfaltarea unui tronson de 5,8 km de drum de interes local, cinci străzi, trei din satul Gemenea-Brătulești și două din satul Voinești. Este vorba de un proiect finanțat prin Ordonanța 28, a cărui contract de execuție a fost semnat în luna decembrie a anului trecut, și a cărui termen de finalizare este estimat spre sfârșitul acestei veri.
Totalul investiției este de 2.800.000 lei din care 56.000 lei sunt suportați de la bugetul local.
” O lună și jumătate am lucrat la infrastructură, piatră spartă, de astăzi deja începând cu ora 7:00 de dimineață s-a început turnarea primului strat, sper ca până vinerea viitoare, pe toate cele cinci străzi să fie turnat , urmând ca apoi să trecem la efectuarea șanțurilor betonate pe o lungime de 7 km, iar ultima dată să turnăm stratul doi. Sper ca undeva la jumătatea verii să finalizăm acest proiect. “
Tot în ceea ce privește infrastructura stradală, edilul a depus prin Programul Național de Dezvoltare Locală- PNDL 2-, un proiect pentru asfaltarea altor două străzi de interes local din satul Voinești, pe o lungime de 6 km.
” Dacă vom reuși să închidem și acest proiect, în șase ani de zile ar fi vorba despre 40 de km asfaltați în comuna Voinești, asta însemnând absolut toate străzile principale, urmând ca de anii următori, din bugetul local, să trecem la asfaltări pe străzile gen ulițe, cu lățime de 3 m, pe un singur sens. Acestea nu vor putea fi realizate decât cu bani din bugetul local deoarece nici pe fonduri europene, nici pe OG 28, nu se finanțează astfel de lucrări.”, a declarat edilul.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

TÂRGOVIŞTE: A fost arestat după ce a acostat două minore alergându-le pe jumătate dezbrăcat

Articolul Urmator

8 Aprilie, Ziua Internațională a Romilor

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele