Noapte
Zi
31 August 2017
1 min read

Restaurarea Ansamblului Curtea Doamnească, expoziție în fotografii

Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște îi invită pe toți doritorii la vernisajul expoziției “IMAGINEA PUTERII – PUTEREA IMAGINII” – Restaurarea Curţii Domneşti din Târgovişte în fotografii de arhivă, a cărei deschidere va avea loc vineri, 8 septembrie a.c.de la  ora 12:30, la Curtea Domnească – beciul Petru Cercel.
Această expoziție reprezintă modul de a arăta prețuirea față de orașul Târgoviște, față de valorile prin care el se înscrie în patrimoniul cultural românesc și are ca temă procesele de restaurare prin care au trecut monumentele din incinta Curții Domnești din Târgoviște, începând cu perioada domniilor regulamentare și până recent, la începutul secolului XXI. Perspectiva de la care se pornește este aceea de atracție față de aceste vestigii,  manifestată într-o perioadă îndelungată de timp, și de orientare a interesului publicului asupra importanței actuale a monumentelor istorice, supuse unor variate procese de restaurare.
Complexului târgoviștean i s-au dedicat numeroase studii, dar mai puțin s-a încercat realizarea unei istorii în imagini de arhivă. Reprezentanții ansamblului consideră acest demers extrem de necesar, mai ales că reședința domnească a reușit, prin puterea pe care o exercită până în prezent, să se constituie într-un reper ferm al istoriei civilizației medievale românești.
Astfel, modalitatea de expunere aleasă a permis obținerea unei imagini unitare a eforturilor de restaurare a monumentelor Curții Domnești de către Comisia Monumentelor Istorice și Direcția Monumentelor Istorice, proces început încă din primii ani ai secolului XX și continuat până la începutul secolului XXI. Acest demers este organizat respectând criteriul cronologic, corespunzător apariției primelor picturi, schițe, gravuri și desene păstrate și publicate sau fotografii care surprind procesele de restaurare petrecute vreme de aproape două secole.
Expoziția va fi  deschisă în perioada 8 septembrie – 31 octombrie 2017.
Invitați: prof. univ. dr. Ioan Opriș, C.S. I, arhg. Gh. I. Cantacuzino
Realizatori: C. S. III, Minodora Cârciumaru, artist plastic, Andrei Scărlătescu,  dr. arhg., Florin-Gabriel Petrică.

AFIS EXPOZITIE 1

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

DÂMBOVIȚA: Inspectorii ITM, verificări “la sânge” la spălătariile auto

Articolul Urmator

31 august, Ziua Limbii Române

Ultimele Articole

Incendiu la o casă din Crevedia

În jurul orei 09:23, pompierii au fost solicitați să intervenă în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Crevedia. Garda de Intervenție Cornești intervine cu două autospeciale de stingere cu
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele