Potrivit ultimelor statistici, în România, în fiecare zi 25 de femei sunt diagnosticate cu cancer la sân, foarte multe cazuri fiind în stadii avansate, când, din păcate, este prea târziu.
Cancerul la sân se poate trata, trebuie doar depistat la timp, și asta presupune informare și controale periodice pentru a preîntâmpina sau a acționa la timp contra acestui tip de cancer, cel mai des întâlnit printre femeile de la noi din țară.
În ultimii ani, pentru a fi aproape de cele suferinde și pentru a face cunoscute metodele de prevenție, diagnostic corect, dar și tratament, au avut loc foarte multe campanii de informare.
În acest sens, luni 2 octombrie a.c. orașul Răcari va fi gazda Marșului Roz, Cancel Cancer, eveminent dedicat luptei împotriva cancerului la sân, când pe străzile orașului se vor strânge câteva sute de participanți, iar
pe stadionul din oraș aceștia vor forma o funda roz de 50 metri, simbolul campaniei.
“Cu toții trebuie să tragem un semnal de alarmă și să fim alături de acele femei care suferă de cancer la sân și să susținem astfel de campanii. Trebuie să ne gândim ca poate mama, sora, soția, fiica sau o bună prietenă poate fi diagnosticată cu această boală. Nu este o rușine, se poate întâmpla oricui, și cu cât ești mai bine informat cu atât poți ajuta mai mult, și mai ales atunci când cancerul este diagnosticat într-o formă incipientă pentru că așa poate fi tratat.
Astfel, ne-am alăturat luptei împotriva cancerului la sân și vom fi alături de Avon la evenimentul de luni”- ne-a declarat primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu.



