Noapte
Zi
9 October 2017
2 mins read

Alexandru Oprea:”Există edili care caută motive pentru a explica impotența lor administrativă” 

Președintele Consiliului Județean Dâmbovită, Alexadru Oprea, trage semnale de alarmă în ceea ce privește proiectele administrațiilor locale din județ, proiectele care doresc finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Deși termenul limită se apropie, există destul de multe proiecte care nu sunt complete.

Dacă unii edili mai așteaptă doar anumite avize pentru completarea documentațiilor, alții nici măcar aceste proceduri nu le-au început.

“Avem 123 de proiecte depus, dintre care 57 de contracte semnate, în care se pot apuca de lucru. Vă spun cu satisfacție că noi la Consiliul Județean deja am făcut decontări în suma de aproximativ 3,5 milioane pe PNDL 2-Programul Național de Dezvoltare Locală-, și vom crește această sumă în perioada următoare pentru că se lucrează în mai multe zone.

Sunt 123 de documentații care se află în diferite faze. Încă o dată se arată ca avem primari mai aplecați asupra problematicii administrației, și edili care caută fel de fel de motive pentru a găsi justificare pentru impotența lor din punct de vedere administrativ.

Și aici vă pot da exemple: Băleni are două documentații nedepuse, Bărbulețu patru, Braniștea trei, Brănești două, Bucșani trei, Cobia trei, Corbii Mari două, Fieni două, Finta nu mai puțin de cinci documentații, Găești patru, Ludești două, Mănești două, Mogosăni două, Moreni două, Morteni trei, Petrești și Poiana câte trei, Potlogi două, Pucheni trei, Pucioasa patru, Răscăieți două,  Râul Alb trei nedepuse, Slobozia Moară trei, Târgoviștea trei, Titu patru, Uliești  opt , Vârfurile trei, Vișinești două. Și CJD mai are încă cinci de depus, dar eu sper ca până pe 15 octombrie, pentru că suntem în faza de obținere a unor avize, să le depunem.

În ceea ce privește UAT-urile menționate mai sus, îngrijorător este faptul că unii nici măcar nu au documentația întocmită pentru a obține avizele.

A se înțelege prin documentații nedepuse că unii nu au documentații, iar alții au documentații în faza de obținere a unor avize pentru a fi verificate și a se semna contractele de finanțare.”- a precizat Oprea.

De asemenea, acesta a făcut precizări și în ceea ce privește sumele decontacte în proiectele finanțate prin PNDL 1, precizând faptul că în acest moment s-a ajuns la un total de peste 21 milioane de lei , iar pe PNDL 2 aproximativ 3,7 milioane lei.

Oprea a făcut referire și la contractele de asocieri cu anumite primării din județ, in prezent fiind în derulare 48 de astfel de investiții, contracte la care CJD și-a plătit cotele de cofinanțare, în jur de 40 de miliarde, iar unitățile administrative în jur de 15 miliarde.

“Este foarte puțin în comparație cu ce avem, UAT-urile mai au de decontat aproximativ 30 de miliarde de lei.” , a adăugat Oprea

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

AJOFM Dâmbovița pune la dispoziție peste 400 locuri de muncă

Articolul Urmator

Din cauza zăpezii, un bucureștean a rămas blocat în Șaua Lăptici din Munții Bucegi     

Ultimele Articole

Pe 05 mai, se oprește apa în satul Șotânga

  Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că, în data de 05.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga, comuna Șotânga. Măsura este

Incendiu la o casă din Crevedia

În jurul orei 09:23, pompierii au fost solicitați să intervenă în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Crevedia. Garda de Intervenție Cornești intervine cu două autospeciale de stingere cu
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele