Așa cum a precizat în nenumărate rânduri, edilul comunei dâmbovițene Poiana, Marian Șerban, manifestă o preocupare deosebită în ceea ce privește infrastructura școlară.
Acesta consideră că educația este foarte importantă și dorește să ofere elevilor din comunitatea pe care o reprezintă cele mai bune condiții de a învăța.
“Avem nenumărate posibilități de a construi sau, după caz, de a consolida, reabilita și moderniza, unitățile de învățământ din mediul rural. Consider că fiecare dintre noi, primarii, trebuie să avem o preocupare în acest sens, trebuie să facem în așa fel încât să atragem copii să rămână aici să învețe, pentru că sunt condiții la fel, sau chiar mai bune ca la oraș. În ultimii ani fenomenul mutării elevilor către școlile de la orașe a luat amploare.”, declară primarul.
În acest sens, unitatea administrativ teritorială de la Poiana face demersuri și lucrează pentru depunerea a două proiecte pentru modernizarea și dotarea școlilor din localitate, un proiect pentru Școala Nr.1 cu clasele I-VIII și Școala Nr.2 cu clasele I-IV, ambele cu o valoare de peste 35 miliarde de lei vechi.



