Noapte
Zi
27 August 2019
1 min read

Dâmbovița sub Cod Galben de ploi

Meteorologii ANM anunţă cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru 17 judeţe, valabil marţi între orele 13.00 – 22.00, iar printre județele vizate se află și Dâmbovița.
Potrivit acestora, astăzi marţi în zonele montane, în Maramureş şi local în Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.
Pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar şi în restul teritoriului.
Este în vigoare şi o informare meteo pentru zilele de marţi, miercuri şi joi, când, potrivit meteorologilor, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile vestice, sudice şi sud-estice indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 şi 34 de grade în toate zonele de câmpie şi podiş, iar îndeosebi în Oltenia şi Muntenia se vor atinge valori de 35…37 de grade.
În cursul zilelor de miercuri (28 august) şi joi (29 august), manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere la deal şi la munte.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Premierul Viorica Dăncilă, declarații după ieșirea ALDE de la guvernare

Articolul Urmator

Guvernul acordă premii în bani elevilor de nota 10

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați