Noapte
Zi
2 October 2019
1 min read

Angajat al UVT Valahia Târgoviște cercetat de ANI
Peste 150.000 euro, avere nejustificată

Ion Goglea, șef serviciu din cadrul Universităţii “Valahia” din Târgovişte, se află sub lupa Agenției Naționale de Integritate . Acesta nu poate justifica suma de 663.940 lei , ceea ce înseamnă 159.556 euro, bani care au reieșit ca diferență între averea dobândită și veniturile realizate la locul de muncă.

WhatsApp Image 2019-10-02 at 08.14.19

Potrivit unui comunicatremis de către ANI, inspectorii de integritate au făcut sesizare la Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Târgovişte, pentru a se începe verificările privitoare la modul în care Ionel Goglea a obținut veniturile care nu pot fi justficate , în sumă de 663.940 lei.
Lui Ionel Goglea i s-a adus la cunoștință că a fost  declanşată procedura de evaluare, drepturile de care beneficiază ,de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. De asemenea ANI i-a comunicat lui Ionel Goglea existenţa diferenţelor semnificative, acesta nedepunând la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Rovana Plumb:”Voi continua să apăr drepturile şi interesele ţării mele în orice situaţie”

Articolul Urmator

TÂRGOVIȘTE: 7 milioane de lei va investi primăria în amenajarea celui mai mare parc din municipiu

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele