Noapte
Zi
15 October 2019
1 min read

TÂRGOVIȘTE: Se lucrează intens la modernizarea Pieței Tricolorului

Se lucrează intens pe șantierul din centrul municipiului Târgoviște, la piața Tricolorului (Platoul Prefecturii).

WhatsApp Image 2019-10-15 at 10.30.35 (1)

Aici, autoritățile publice locale au în desfășurare un proiect care are în vedere modernizarea de la zero a spațiului.

WhatsApp Image 2019-10-15 at 10.30.35

Lucrările au început la mijlocul lunii iulie a acestui an,  iar termenul de execuție este de 9 luni.

WhatsApp Image 2019-10-15 at 10.30.36

“Avem în plină derulare proiectul de reabilitare și modernizare a aceastei piețe publice, poate cea mai importantă din municipiul Târgoviște, care, după zeci de ani, intră într-un proces de reabilitare. La acest moment se toarnă stratul suport, s-au realizat deja instalațiile electrice, s-au realizat instatalatiile de alimentare cu apă, canalizările, sunt și rigolele puse, urmând ca, după finalizarea acestei etape, să se toarne șapa de egalizare și după aceea să se monteze granitul. Aceasta reprezintă și ultima etapă din acest an, sperăm să ajungem să facem și acest lucru, astfel încât în primăvara anului viitor această lucrare să fie finalizată.

WhatsApp Image 2019-10-15 at 10.51.50

Discutăm de aproximativ 9000 mp, ca și suprafață asupra căreia se intervine, discutăm de realizarea de spații verzi, de fântâni arteziene, de iluminat public și multe altele, o întreagă intervenție de natură de schimbe radical această zonă din municipiul Târgoviște.” , a precizat primarul Cristian Stan în această dimineață în cadrul unei vizite de lucru.

WhatsApp Image 2019-10-15 at 10.51.57

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Se întrerupe furnizarea apei în comuna Cândești, sat Cândești Deal 

Articolul Urmator

Mai mulți elevi iubitori de munte au participat la proiectul „Trofeul Dinozaurul Chindia”  

Ultimele Articole

CRÂNGURILE: Drumul comunal 109 va fi modernizat

Primarul comunei Crângurile, Costin Barbu,  anunță demararea unui proiect de modernizare a drumului comunal 109, care asigură legătura între DN 7 și comuna Valea Mare. Investiția va fi realizată prin Programul Județean
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele