Noapte
Zi
17 October 2019
1 min read

DJ 720E începe să prindă contur

Investițiile din zona fostei Unități Militare de la gară încep să prindă contur. Dacă lucrările de la mall sunt destul de avansate, și cele care țin de drumul de legătură DJ 720E au intrat în linie dreaptă. Aici au fost finalizate lucrările de turnare a îmbrăcăminții asfaltice, stratul 1, pe sectorul cuprins între gara Târgoviște Sud și drumul lateral către Bulevardul I.C. Brătianu.

De asemenea, se execută lucrări de stabilizare a terasamentului pe drumul lateral către Bulevardul I.C. Brătianu, de ridicare la cotă a căminelor de canalizare și a gurilor de scurgere pe sectorul pe care a fost turnat primul strat de asfalt. Totodată, se efectuează lucrări de montare a bordurilor și se realizează accesele laterale pe tronsonul cuprins între Bulevardul I. C Brătianu și centura municipiului Târgoviște.

Cu ocazia efectuării unei vixite pe teren, președintele CJD, Alexandru Oprea, a solicitat reprezentanților constructorului menținerea unui ritm susținut al lucrărilor ce urmează a fi realizate în perioada următoare, respectiv, finalizarea montării bordurilor și amenajarea fundației cu piatră spartă în vederea turnării primului strat de asfalt pe întreaga lungime a DJ 720 E și a drumului lateral de acces.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

“ATENȚIE LA TREN”, acțiune națională a Direcției de Poliție Transporturi

Articolul Urmator

A început Festivalul “Crizantema de Aur” – Romanța nu trebuie să piară niciodată

Ultimele Articole

Cod Galben de vânt în zona montană dâmbovițeană

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări meteorologice cod galben valabile pentru județul Dâmbovița, după cum urmează: ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Valabilă până la 28 mai, ora 21:00 Fenomene vizate: intensificări

CRÂNGURILE: Drumul comunal 109 va fi modernizat

Primarul comunei Crângurile, Costin Barbu,  anunță demararea unui proiect de modernizare a drumului comunal 109, care asigură legătura între DN 7 și comuna Valea Mare. Investiția va fi realizată prin Programul Județean
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele