Noapte
Zi
25 November 2019
1 min read

Banu Maria Magdalena, elevă a Liceului de Arte „Bălașa Doamna”, a câștigat trofeul Festivalului “Ileana Sărăroiu”

La finalul săptămânii trecute, la Târgoviște, a fost omagiată cariera îndrăgitei interprete de muzică populară, Ileana Sărăroiu în cadrul celei de-a VII-a ediții a festivalului ce-i poartă numele. Evenimentul și-a propus ca și anul acesta să descopere tinere talente cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 de ani, iubitoare de folclor şi dornice de a se afirma în peisajul muzicii populare româneşti.

La această ediție, s-au înscris 53 de tineri care provin din toate zonele etnofolclorice ale țării. Preselecția s-a desfășurat, în data de 22 noiembrie, la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, iar festivalul propriu-zis a avut loc la Casa Tineretului din Târgoviște (Clubul Studenților), în perioada 23 -24 noiembrie.

Prima seară de festival a fost rezervată concursului, urmat apoi de momente artistice susținute de Ansamblul folcloric „Flori Dâmbovițene” (coordonat de prof. dr. Maria Tufeanu), Gabriel Dumitru și îndrăgita interpretă a muzicii populare, Steliana Sima.

În seara de gală, pe data de 24 noiembrie 2019, cei prezenți s-au bucurat, nu doar de premierea câștigătorilor, ci și de momentele muzicale oferite de Constantin Enceanu și Taraful Valentin Albeșteanu, alături de artista Miruna Ionescu.

IMG-20191125-WA0005

Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, dirijată de Ionuț Dumitrescu.

Trofeul festivalului a fost câștigat de o interpretă în vârstă de 17 ani, din orașul dâmbovițean Moreni, elevă a Liceului de Arte „Bălașa Doamna”, Banu Maria Magdalena.

Prezent, la gala laureaților, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a felicitat participanții și organizatorii pentru un eveniment de succes, în cadrul căruia și-au făcut apariția pe scenă tineri interpreți, iubitori de tradiții și muzică autentică românească.

IMG-20191125-WA0006

”Vă mulțumesc că, pe lângă preocupările dumneavoastră obișnuite de zi cu zi, ați ales să pășiți și pe acest drum, al muzicii tradiționale românești. Cred că este o alegere care nu doar că ne aduce nouă bucurie, celor care avem ocazia să vă ascultăm, ci este și o alegere care duce mai departe talentul și valorile pe care acest popor le are. Mereu am crezut în potențialul tinerilor, la fel cum cred acum și în talentul dumneavoastră. În numele Consiliului Județean Dâmbovița, care a sprijinit și a fost mereu alături de tineri ca dumneavoastră și care va continua să o facă și de acum înainte, vă mulțumesc și vă felicit!”

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

399 de locuri de muncă disponibile prin AJOFM Dâmbovița

Articolul Urmator

Campanie internațională de prevenire a violenței bazate pe gen

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele