Dacă unele administrații locale au ales să mărească taxele și impozitele, primăria municipiului Târgoviște rămâne la același nivel de acum patru ani, realizându-se doar o actualizare în funcție de rata inflației.
De asemenea, rămân în vigoare și toate facilitățile fiscale oferite contribuabililor, toate care sunt prevăzute și acceptate de Codul Fiscal, inclusiv reducerea de 10% pentru toți cei care achită până la data de 31 martie 2020.
“Nu va exista nicio mărire de taxe și impozite. Se face exclusiv actualizarea cu rata inflației, nu vor fi majorări, cum, de altfel, nu am avut de patru ani. Toate facilitățile pe care le avem în vedere și care sunt permise de Codul Fiscal pe cheltuiala administrației publice locale vor rămâne în vigoare. Pot spune că, prima parte a anului este cea mai din punct de vedere financiar pentru noi.
Sper să ne descurcăm, așa cum am facut-o și până acum, fără creșteri pe acest segment”, a precizat primarul Cristian Stan.
De asemenea, se va menține impozitul de 500% pentru terenurile neîngrijite sau pentru clădirile degradate.



