Noapte
Zi
20 December 2013
1 min read

Primăria Târgovişte şi Consiliul Judeţean, colindaţi de elevii Şcolii Coresi

Astăzi, micuţii elevi ai clasei a IV-a A a Şcolii Gimnaziale Coresi Târgovişte, însoţiţi de doamna învăţătoare Ana Mihăilescu, au colindat reprezentanţii administraţiei publice locale a municipiului Târgovişte, dar şi ai celei judeţene.

La Primăria Târgovişte, alături de Moş Crăciun şi o frumoasă Crăciuniţă, ei au fost întâmpinaţi chiar de primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga. Cei peste 30 de colindători au interpretat, deşi vădit emoţionaţi, o suită de colinde tradiţionale, creând o frumoasă atmosferă. Strădania lor a fost recompensată atât de Moş Crăciun, cât şi de edilul Târgoviştei, care l-a ajutat să împartă darurile.

Periplul micuţilor a continuat la Consiliul Judeţean, unde au fost aşteptaţi de vicepreşedintele Ioan Marinescu şi de consilierul preşedintelui CJD – Mihai Puşcaşiu. Şi aici au reuşit să impresioneze plăcut auditoriul, gazdele oferindu-le personal darurile, reiterând invitaţia şi pentru anul viitor.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

500 de colindători au trecut pragul Primăriei Titu

Articolul Urmator

A treia sesiune de depuneri de proiecte la GAL Titu

Ultimele Articole

Dâmbovițeni reținuți pentru proxenetism

*5 PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM* Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Mergisus

Nu ratați

1 Iunie la Târgoviște – o zi dedicată copiilor, plină de spectacole și activități

Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul Tony Bulandra invită copiii și

Investiții masive în educație la Târgoviște: zeci de proiecte pentru modernizarea școlilor și grădinițelor

Municipiul Târgoviște continuă unul dintre cele mai ample programe de