Noapte
Zi
23 April 2013
1 min read

Prim-vicepreşedintele PDL Dâmboviţa, dr. Jean Popescu:

“Problema partidului e că mulţi nu au gustat din opoziţie” PDL Dâmboviţa nu este demobilizat! Cel puţin, aşa susţine prim-vicepreşedintele dr. Jean Popescu. Liderul democrat-liberal spune că, în pofida orgoliilor rănite de ultimele evenimente din partid şi pe care speră ca timpul să le vindece, partidul se va concentra, în perioada următoare, pe reconstrucţie.

În acest sens, va fi stabilit un grafic de consolidare a organizaţiilor slabe din mai multe localităţi, cărora se încearcă să li se adauge un plus valoare. “Partidul nu este demobilizat. Oamenii ţin aproape şi îşi văd de treabă”. Mai mult, susţine Jean Popescu, problema partidului este că mulţi nu au gustat din opoziţie, mesajul lui către aceştia fiind că fiecare membru trebuie să spere şi să muncească pentru a ajunge acolo unde vrea. Nu este pentru prima dată când liderul PDL atrage atenţia asupra oportuniştilor. El i-a cerut preşedintelui PDL, Vasile Blaga, cu ocazia prezentării moţiunii la Târgovişte, să includă în viitorul statut o prevedere foarte clară care să le interzică celor care au primit funcţii în partid, dar au părăsit barca atunci când a fost mai greu, reîntoarcerea partid. “Să avem un partid cu oameni 100% PDL”, spunea Jean Popescu.Pană una alta, conducerea organizaţiei are în plan, la următoarea şedinţă a Biroului Permanent Judeţean, stabilirea unui grafic de consolidare a organizaţiilor slabe şi identificarea candidaţilor pentru următoarele bătălii electorale.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Gura Ocniţei, într-o dinamică de perspectivă

Articolul Urmator

Mişcarea Populară, sursă de umor şi indignare

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus