Noapte
Zi
16 May 2020
1 min read

Încă 31 de teste pozitive COVID 19 la ARCTIC!

Potrivit ultimelor rezultate primte de Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița,  alţi 31 de salariaţi din hala secundară,  liniile 3 şi 4 ale S.C. Arctic S.A. Găeşti , au fost depistaţi pozitiv COVID-19, toţi fiind la acest moment asimptomatici.

De la debutul focarului şi până în prezent, numărul cazurilor pozitive depistate în această societate comercială este de 66.

În cursul zilei de 15 mai 2020, echipele D.S.P. Dâmboviţa au continuat ancheta epidemiologică la S.C. Arctic S.A. Găeşti şi au dispus următoarele măsuri:

–  izolarea la domiciliu a tuturor contacţilor direcţi şi a membrilor de familie cu care aceştia coabitează, pentru o perioadă de 14 zile de la ultimul contact infectant;

– în cazul apariţiei simptomatologiei specifice infecţiei cu Covid 19, aceştia se vor prezenta la secţia  de boli infecţioase, prin solicitarea ambulanţei;

– realizarea triajului epidemiologic zilnic pentru întreg personalul, cu monitorizarea şi informarea medicului de familie sau de colectivitate,  cu privire la cazurile  suspecte;

– întreruperea activităţii în hala secundară, pentru ambele schimburi ale liniilor 3 şi 4, care reprezintă aproximativ 500 persoane, timp de 2 săptămâni;

– în halele de lucru vor fi  efectuate acţiuni de dezinfecţie terminală la nivelul tuturor spaţiilor utilizate în comun, precum şi a liniilor de producţie;

– supravegherea stării de sănătate a salariaţilor din hala principală şi intensificarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID 19, respectiv: utilizarea de măşti faciale, mănusi şi alte componente ale echipamentului de protecţie personală, limitarea contactului interumanan, respectarea regulilor de igienă individuală;

– asigurarea  echipamentelor  de protecţie în cantitate suficientă pentru toţi salariaţii;

– asigurarea de cantităţi corespunzatoare de produse biocide TP1, TP2 şi utilizarea lor conform recomandărilor  producătorului;

– implementarea regulilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea transportului salariaţilor, purtarea obligatorie a măştilor de protecţie, reducerea la jumătate a numărului de pasageri pentru un autovehicul, efectuarea obligatorie a curăţeniei şi dezinfecţiei autovehiculului, înainte şi după transport;

– promovarea permanentă a măsurilor de prevenire a infecţiei cu COVID -19;

Conform metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19),  aceştia  vor fi aduşi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, urmând ca medicul specialist să dispună internarea lor în cadrul secţiilor suport COVID -19.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Garda de Mediu Dâmbovița :”Primăria Târgoviște a procedat în mod legal pentru tăierea arborilor tuia din Piața Revoluției”

Articolul Urmator

Fabrica Arctic se închide temporar

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Viorica Dăncilă, gazda evenimentului ”Combaterea sărăciei în rândul copiilor”.

Marți, în cadrul Parlamentului European, Viorica Dăncilă, lidera grupului social