Noapte
Zi
8 June 2020
1 min read

Starea de alertă s-ar putea prelungi după data de 15 iunie

Starea de alertă sub care se află țara noastră din cauza pandemiei de COVID 19 s-ar putea prelungi după data de 15 iunie. Este anunțul făcut de către Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. Potrivit acestuia, o decizie în acest sens va fi luată în funcţie de evoluţia infectărilor cu noul coronavirus.„Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluţia din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prelungirea sau nu a stării de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deşi mi-e greu să cred acest lucru”, a declarat Tătaru.

De asemenea, demnitarul a mai adăugat și faptul că evaluarea trebuie să fie una completă și rigoroasă, să se țină cont, în primul rând de evoluția focarelor noi de îmbolnăviri, mai ales că încă există cazuri de transmitere comunitară iar în ultimele zile, conform statisticelor Institutului Național de Sănătate și ale Grupului de Comunicare Strategică au fost raportate mai multe îmbolnăviri, cu toate că numărul de teste efectuate zilnic a scăzut. Astfel, Ministerul Sănătăţii a anunţat ieri 189 de îmbolnăviri, faţă de 187 în ziua precedentă.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Cozi kilometrice de mașini în zona Padina-Peștera

Articolul Urmator

Numărul îmbolnăvirilor cu COVID 19 este în creștere

Ultimele Articole

Pe 05 mai, se oprește apa în satul Șotânga

  Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că, în data de 05.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga, comuna Șotânga. Măsura este

Incendiu la o casă din Crevedia

În jurul orei 09:23, pompierii au fost solicitați să intervenă în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Crevedia. Garda de Intervenție Cornești intervine cu două autospeciale de stingere cu
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele