„Avem o estimare legată de compania Pfizer. Din momentul în care va primi autorizarea vorbim de o tranşă iniţială de până în 10.000 de doze de vaccin, ceea ce înseamnă aproape 5.000 de persoane care pot fi vaccinate, dar aceasta este o tranşă simbolică care va fi distribuită în aceeaşi zi în toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, însă din ianuarie vor fi livrate celelalte doze. Practic, pentru ianuarie ar trebui să primim circa 600.000 de doze, care ajung pentru 300.000 de persoane, ulterior această cantitate creşte de la o lună la alta”., a precizat Gheorghiță.
De asemenea, acesta a mai adăugat și faptul că la nivelul Institutului Cantacuzino, din punctul de vedere al dotărilor şi al spaţiilor de stocare, pregătirile sunt pe ultima sută de metri, iar în ţară începe distribuirea congelatoarelor de la sfârşitul acestei săptămâni şi va continua săptămâna următoare.



