În dimineața zilei de ieri, 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza municipiului Târgoviște, la locuința unei persoane bănuite că ar fi comercializat către publicul larg articole pirotehnice, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. În urma descinderii, polițiștii au descoperit un număr de 30 719 articole pirotehnice (500 de kilograme), de diferite categorii și tipuri, destinate utilizării de către pirotehnicieni, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de articolul 37 lit. a și c din Legea nr. 126 din 1995, privind regimul materiilor explozive, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.



