Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a aprobat organizarea, de urgență, a concursului pentru ocuparea a 22 de posturi de medic vacante, pe mai multe specialități, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19, când resursa unamă este atât de necesară.
„Consiliul Județean Dâmbovița se implică permanent în îmbunătățirea condițiilor din sistemul sanitar dâmbovițean și va investi în echipamente și aparatură medicală, dar va crea și condițiile necesare pentru atragerea de personal medical specializat.
Vreau să pun punct situațiilor în care pacienții spitalelor dâmbovițene nu pot fi tratați sau consultați din cauza lipsei medicilor.
Pe lângă rezolvarea rapidă a problemelor celor care, dintr-un motiv sau altul, ajung să treacă pragul spitalelor din județul nostru, concursul este și o șansă pe care o acordăm tinerilor medici”, a precizat președintele CJD.
Concursul vizează mai multe specializări medicale ale Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, dar și a punctelor de lucru ale acestuia, și anume:
2 medici specialiști pentru Anestezie și Terapie Intensivă;
3 medici specialiști Boli Infecțioase Adulți;
1 medic specialist în medicină internă;
1 medic nefrolog;
1 medic reumatolog;
1 medic oncolog;
2 medici pediatri;
1 medic neonatolog;
1 medic radiologie și imagistică medicală la Gura Ocniței;
1 medic pneumolog – Sanatoriul Moroeni;
3 medici psihiatri – Gura Ocniței-Ochiuri, Secția Psihiatrie Acuți și Centrul de Sănătate Mintală;
3 medici medicină de urgență – UPU-SMURD, punct de lucru Titu;
1 medic dermatolog;
1 kinetoterapeut.



