Noapte
Zi
7 June 2021
1 min read

Avocatul Poporului, audiențe în Dâmbovița, miercuri în intervalul orar 10:00-14:00

 Miercuri — 16 iunie 2021 — între orele 10:00 — 14:00, reprezentantul instituției Avocatul Poporului — Biroul Teritorial Ploiești va fi prezent în municipiul Târgoviște, pentru a acorda audiențe cetățenilor din județul Dâmbovița și pentru a primi petiții.

Activitatea se va desfășura Ia sediul Consiliului Județean Dâmbovița, situat în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. l . în spațiul pus la dispoziție în acest scop.

Cetățenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe.

Pentru operativitate, dar și pentru respectarea unor măsuri de siguranță medicală, se recomandă ca persoanele interesate să solicite telefonic Ia numărul 0244.593.227 o programare prealabilă, iar la momentul acordării audienței să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum și documente justificative, în copie.

Pentru acces, persoanele care solicită audiență, trebuie să respecte formalitățile prevăzute de Ordinul nr. 874/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2.

Relații suplimentare se pot obține Ia numărul de telefon al Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului 0244.593.227.

Totodată, cetățenii care doresc să se adreseze instituției Avocatul Poporului Biroului Teritorial Ploiești pot transmite cererile și prin poștă, pe adresa biroului din municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, etajul I, camera 155, județul Prahova sau prin e-mail pe adresa avpprahova@avp.ro.

Programul de audiențe la sediu și de dispecerat este următorul: luni-miercuri în intervalul orar 10.00-14.00, marți și joi în intervalul orar 12.00- 16.00.

“Reamintim cetățenilor că, instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România și are drept drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice.”, transmite Biroul Teritorial Ploiești al Avocatului Poporului.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Proiect pilot anti-risipă alimentară implementat prin Crucea Roșie Dâmbovița

Articolul Urmator

Reprezentanții PNL, care acum își aruncă în luptă candidaturi pentru posturi de consilieri sau primari, au votat împotriva a tot ceea ce putea aduce un plus în viața dâmbovițenilor

Ultimele Articole

Pe 05 mai, se oprește apa în satul Șotânga

  Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că, în data de 05.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga, comuna Șotânga. Măsura este
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele