Astăzi, 21 de primării din județul Dâmbovița au semnat asocieri cu Consiliul Județean Dâmbovița pentru finanțarea mai multor proiecte prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, program unic în țară.
În primă fază au fost evaluate și aprobate 30 de proiecte în valoare totală de peste 65 de milioane de lei, din care CJD va finanța cu suma de 29 de milioane, iar restul de 36 milioane reprezintă cota parte a administrațiilor locale.
Potrivit atât primarilor care au fost astăzi prezenți la semnarea asocierilor cât și președintelui Consiliului Județean Corneliu Ștefan, acest Program Județean de Dezvoltare Locală este o gură de oxigen pentru UAT-uri mai ales mai ales în contextul în care în cursul zilei de ieri s-au primit numeroase adrese prin care Ministerul Dezvoltării anunță faptul că nu vor mai exista finanțări, că nu mai există bani pentru proiecte de dezvoltare.
“Astăzi, în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală, cel mai ambițios plan de dezvoltare a tuturor localităților dâmbovițene, am semnat primele 30 de contracte pentru finanțarea de lucrări în 21 de unități administrativ-teritoriale din județul nostru.
Valoarea totală a proiectelor depuse de primării se ridică la 65.218.284 lei, iar din această sumă, Consiliul Județean Dâmbovița va susține 29.094.470 lei, restul fiind contribuția administrațiilor locale. (…) Aceste prime contracte semnate astăzi sunt doar începutul. Este un program care, odată pus în mișcare, va schimba în totalitate fața județului nostru.
Comunitățile locale au nevoie de sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, iar eu sunt pregătit să vin în ajutorul tuturor primarilor.
Transformarea județului nostru este o muncă de echipă și nu ține cont de culoarea politică a unui primar sau a altuia pentru că, în primul rând, acest program are ca finalitate dezvoltarea unitară a tuturor localităților dâmbovițene în folosul oamenilor.” a precizat președintele CJD, Corneliu Ștefan.
Proiectele pe care Consiliul Județean le va finanța sunt următoarele:
Aninoasa: Modernizare străzi în satul Săteni.
Bucșani: Construire dispensar medical uman, sat Racovița.
Comișani: Reabilitare Strada Malului și Strada Bisericii în satul Lazuri.
Dobra: Asigurarea scurgerii apelor și accese proprietăți în comună.
Doicești: Modernizare drumuri de interes local în comuna Doicești.
Dragodana: Amenajare trotuare în sat Cuparu.
Dragomirești: Modernizare drumuri locale.
Hulubești: Modernizare DCL 97A, sat Hulubești.
Lucieni: Modernizare străzi în satele Lucieni și Olteni.
Ludești: Construire dispensar medical sat Scheiu de Jos.
Mănești: Asfaltare drumuri locale în comună.
Moțăieni:
– Asfaltare Strada Higi I;
– Higi de la km 0+025 la km 0+510.
Potlogi: Amenajare girație, trotuare, parcări, sistem scurgere a apelor și construire trotuare pe Str. Constantin Brâncoveanu.
Pucioasa:
– Extindere rețele apă și branșamente apă străzi care vor fi modernizate și reabilitate prin POR 2014-2020;
– Extindere rețele canalizare și racorduri canalizare străzi care vor fi modernizate și reabilitate prin POR 2014-2020;
– Modernizare și reabilitare drumuri de interes local Pucioasa;
– Construcție bază sportivă în cartierul Diaconești.
Raciu: Amenajare teren de sport multifuncțional la Școala Gimnazială Raciu, sat Raciu.
Runcu: Construcție pod Mănoiu peste pârâul Ialomicioarei pe DC 134.
Șotânga: Revitalizare cinematograf – modernizare și reabilitare Club Minier;
Modernizare drumuri de interes local.
Tătărani: Modernizare drumuri locale.
Ulmi:
– Extindererețea de canalizare pe DJ 720 B, înlocalitateaMatraca;
– Amenajare trotuar și amenajare intersecție cu drumuri laterale pe strada Soarelui;
-Amenajare șanturi și accese în sat Matraca;
– Teren minifotbal.
Vârfuri: Asfaltare drumuri locale în comună.
Voinești: Modernizare străzi în satele Voinești și Mânjina.













