Noapte
Zi
14 July 2021
2 mins read

CJD, pași importanți în dezvoltarea infrastructurii rutiere județene! CNAIR a aprobat studiile de prefezabilitate ale proiectelor Inelul 2 de centură al Târgoviștei și centura ocolitoare pentru Pucioasa și Fieni

Astăzi, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a prezentat membrilor Comisiei Tehnice a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere studiile de prefezabilitate pentru realizarea Inelului 2 de Centură al municipiului Târgoviște și a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni, iar în urma analizelor și discuțiilor , reprezentanții CNAIR și-au dat acceptul.

“Alături de proiectanții celor două studii de prefezabilitate și de colegii din Consiliul Județean Dâmbovița, am susținut importanța vitală a celor două drumuri pentru rețeaua rutieră județeană, dar și națională.

De asemenea, argumentele noastre și capacitatea administrației județene de a implementa cele două proiecte au dus la aprobarea celor două studii de către Comisia Tehnică a CNAIR.

Acesta este încă un pas extrem de important, pot spune istoric, pentru dezvoltarea județului nostru și pentru crearea celor mai bune condiții de trafic pentru toți dâmbovițenii, dar și pentru cei care ne tranzitează județul.  Ceea ce s-a întâmplat astăzi la CNAIR marchează trecerea la cealaltă etapă de pregătire, respectiv elaborarea studiilor de fezabilitate.

 Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor membrilor Comisiei Tehnice a CNAIR pentru că au înțeles necesitatea realizării acestor două inele de centură, dar și pentru deschidere și dialogul constructiv pe care l-am avut în toată această perioadă.

Așadar, astăzi, am primit acordul pentru a merge mai departe cu:

 Inelul 2 de Centură al Muncipiului Târgoviște, proiect în lungimea totală a traseului este de 15,28 km. Vom  avea 4 benzi, câte 2 pe sens, iar fiecare bandă va avea 3,5 m lățime. Zona dintre cele două sensuri va fi delimitată cu parapete de tip semigreu de 3 m lățime. Ca suprafață a drumului, inclusiv bretele, vorbim de 392.840 mp. Drumul de centură va avea 2.400 de metri de poduri și pasaje care, însumate, au suprafața de 60.000 mp.

Inelul 2 de Centură al Muncipiului Târgoviște va fi prevăzut cu 5 intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere, o turbogirație la intersecția cu DN 71, 9 pasaje rutiere și 3 poduri peste cursurile de apă pe care le întâlnește.

Ca sumă, la momentul studiului de prefezabilitate, valoarea estimată a Inelului 2 de Centură este de 727.433.811,72 lei (inclusiv T.V.A.).

Inelul de centură al orașelor Pucioasa și Fieni presupune un drum are o lungime 15,13 km. Și aici am prevăzut 4 benzi, câte 2 pe sens, iar fiecare bandă va avea 3,5 m lățime. Zona dintre cele două sensuri va fi delimitată cu parapete de tip semigreu de 3 m lățime.

 Drumul de ocolire al celor două orașe are prevăzute 8 pasaje, 7 poduri și o punte pietonală.

 Totalul general necesar pentru „Drumul de legătură la DN 71 pentru asigurarea optimizării traficului rutier și accesibilității în zonele urbane ale orașelor Pucioasa și Fieni” este de 782.217.718,07 lei (inclusiv T.V.A.).

 Impactul economic al acestor două drumuri de centură va fi unul uriaș. Creăm toate condițiile pentru noi investiții, scoatem în afara localităților traficul greu și, la fel de important, vom circula în siguranță pe cele două noi tronsoane de drum.”, transmite Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Dâmbovița sub Cod Galben de caniculă

Articolul Urmator

Senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, demersuri politice și diplomatice în Germania pentru reunificarea familiei Furdui, deținători ai cetățeniei române

Ultimele Articole

CRÂNGURILE: Drumul comunal 109 va fi modernizat

Primarul comunei Crângurile, Costin Barbu,  anunță demararea unui proiect de modernizare a drumului comunal 109, care asigură legătura între DN 7 și comuna Valea Mare. Investiția va fi realizată prin Programul Județean
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele