Un bărbat din satul Ungureni, comuna Corbii Mari, și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu tractorul.
La sosirea salvatorilor persoana a fost găsită căzută într-un canal, sub apă. Echipa medicală imediat a început efectuarea manevrelor de resuscittare, însa, din nefericire, a fost declarat decesul. Accidentul a fost observat târziu de către o persoană care trecea prin zonă. La fața locului a fost chemat inclusiv elicopterul SMURD.







