Noapte
Zi
30 September 2021
1 min read

Asociația Centrul Communio, daruri alimentare pentru familii defavorizate și centre sociale din Dâmbovița

Asociația Centrul Socio – Cultural Communio din Târgoviște, la inițiativa președintelui său Pr. dr. Ionuț  Ghibanu, Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, cu ajutorul Societății Sc Ahead Logistic Srl din Dărmănești, a oferit zile acestea, unor oameni și instituții, 13.142 de conserve de carne, în valoare de 39.295 de lei.

Aceste daruri alimentare au ajuns la familii cu posibilități materiale reduse din cele 5 protoierii ale Arhiepiscopiei Târgoviștei, la Centrele sociale din cadrul D.G.A.S.P.C.- Dâmbovița și D.A.S.-Târgoviște, dar și la mănăstirile din cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei. Astfel că, beneficiarii acestei activități social-filantropice au fost: Centrul de Servicii Comunitare Sf. Ap. Andrei de la Gura Ocniței, Centrul Floare de Colț, Complexul de Servicii Sociale Casa Soarelui, Asociația Kinetocodruț – Sagricom, Centrul social de la Țuicani, Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Cantina Socială a Arhiepiscopiei Târgoviștei, mânăstirile: Stelea, Dealu, Nucet, Viforâta, Bâldana, Pătroaia, Peștera, Bunea și Cota 1.000, precum și Schitul La Stejari.

Asociația Centrul Socio – Cultural Communio din Târgoviște sprijină nevoi concrete din cadrul comunității noastre locale, invitând la imitație pe toți cei cu posibilități financiare și disponibilitate în a-și ajuta semenii, pentru rezolvarea unor situații dificile și ca mijloc de educație filantropică a noilor generații.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

PSD a demarat campania “Jos Facturile”

Articolul Urmator

Dep. PSD, Carmen Holban:” Cu siguranță Florin Vasile Cîțu va ieși pe ușa din spate a istoriei.”

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele