Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii educațiinale a reprezentat, pentru administrația locală târgovișteană, o prioritate. Astfel, în ultimii ani, un accent deosebit a fost pus pe proiecte care au avut în vedere unitățile de învățământ.
Un bun exemplu în acest sens, îl reprezintă investiția de la școala gimnazială “Matei Basarab”, unde peste 22 de milioane de lei, fonduri europene, au fost atribuiți în lucrări complexe care au vizat atât vechiul corp de clădire, cât și construirea unuia nou în care va funcționa o sală multifuncțională, dar și săli de clasă și laboratoare. De asemenea, proiectul a avut în vedere și o sală de sport nouă, dar și montarea, pe acoperiș, a unor panouri solare și fotovolaice pentru producerea propriilor resurse energetice. De asemenea, toate sălile vor beneficia de mobilier nou și vor fi dotate cu tot ceea ce este necesar pentru ca activitatea elevilor și cadrelor didacrice să se desfășoare în cele mai bune și moderne condiții.
„Proiectul de modernizare, reabilitare, extindere și dotare aflat în derulare la Școala Gimnazială “Matei Basarab” din municipiul Târgoviște se apropie de final, iar una dintre cele mai moderne unități de învățământ din România își va redeschide curând porțile!
Fată de numeroasele întrebări primite pe această temă, precizez că reluarea cursurilor va putea fi realizată cel târziu în prima parte a lunii martie!”, transmite primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.












