” PSD salută faptul că partenerii liberali din Coaliția de guvernare susțin propunerea social-democrată privind acordarea de vouchere, a câte 50 de euro, la fiecare două luni, pentru achiziția alimentelor de bază, de către familiile cu copii, persoanele cu dizabilități și pensionarii cu venituri mici. În privința valorii finale a acestor vouchere, PSD consideră că aceasta trebuie stabilită în cadrul Coaliției de guvernare, pe baza datelor economice privind impactul bugetar, numărul estimat de beneficiari și sursele de finanțare disponibile. O altă propunere a PSD de sprijinire a categoriilor vulnerabile este și acordarea unor vouchere a câte 30 de euro lunar, timp de 7 luni, celor peste 156.000 de elevi cu burse sociale, pentru achiziția de rechizite, haine și alimente. Ambele propuneri fac parte dintr-un plan mai amplu de stabilizare și reziliență economică și socială pe care PSD îl va propune în scurt timp în cadrul Coaliției de guvernare. Totodată, PSD consideră că este binevenită orice altă propunere din partea partenerilor de guvernare care se poate veni în sprijinul populației și al economiei naționale și care poate fi susținută de sursele de finanțare disponibile în acest moment.”, comunicat de presă PSD.
PSD salută decizia PNL de a susține propunerea social-democrată de acordare a voucherelor pentru alimentele de bază
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Un an dinamic pentru antreprenoriatul dâmbovițean – Raportul anului 2025 al Camerei de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița prezintă Raportul de activitate pentru anul 2025, document care reflectă un an dinamic, construit în jurul sprijinirii mediului antreprenorial, consolidării parteneriatelor instituționale, dezvoltării competențelor profesionale
CAZ INCREDIBIL LA CREVEDIA! O mamă este acuzată că și-a abuzat sexual fiica minoră
*FEMEIE ARESTATĂ PREVENTIV SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL ASUPRA UNUI MINOR* La data de 29 aprilie a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub
CJD a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor – Șotânga”, în valoare de peste 618 milioane lei
În această dimineață, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură de mediu din județ, intitulat „Sistem de management integrat
Burnout-ul profesional – un risc psihosocial emergent în securitatea și sănătatea în muncă
Ziua Internațională a Securității și Sănătății în Muncă este marcată anual pe 28 aprilie, la inițiativa Organizației Internaționale a Muncii, având ca obiectiv promovarea prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor
Târgoviște: Prima ediție a Kindia City Race, un nou pas pentru promovarea sportului în comunitate
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat organizarea, în premieră, a unui eveniment sportiv de amploare dedicat alergării – Kindia City Race. Competiția va avea loc sâmbătă, 2 mai, începând cu



