Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte anunţă trecerea obiectivului turistic „Peștera Ialomiței” la programul de vară.
Din 1 mai 2022, Peştera Ialomiţei îşi modifică programul de vizitare, ea urmând să fie deschisă între orele 09:00 – 19:00, zilele de vizitare rămânând aceleași, de luni până duminică. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 18:00. Prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, judetul Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 m, scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar numit „Obârşia Ialomiţei”, situată sub Vârful Găvanele (2.479 m), aflat la 600 m de Vârful Omu şi la o distanţă mai mică de Vârful Ocolit, numit şi Bucura Dumbravă.
Încărcătura deosebită a acestor locuri i-a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât şi pe primii creştini – călugării, care se aflau în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii. Se spune că în Peştera Ialomiţei a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să încreştineze populațiile de la Nord de Dunăre.
Peştera Ialomiţei are o dezvoltare cumulată de 1.128 metri, dintre care doar 480 m sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Temperatura în peşteră oscilează între 5 şi 6 grade. Umiditatea este destul de mare, între 85 şi 100%.
Peştera Ialomiţei trece la programul de vară începând cu data de 1 mai
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Dâmbovițean de 25 de ani, în centrul unei fraude masive cu anunțuri fictive de cazare
*PERCHEZIȚII DOMICILIARE EFECTUATE ÎNTR-O CAUZĂ PENALĂ PRIVIND COMITEREA INFRACȚIUNILOR DE ÎNȘELĂCIUNE, FALS INFORMATIC ȘI FALS PRIVIND IDENTITATEA* În această dimineață, 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Secția 1
ÎN PERIOADA 13-15 MAI 2026 SE FAC ÎNSCRIERI PENTRU ADMITEREA LA SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL DIN TÂRGOVIȘTE
Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște organizează examen de admitere în clasa a IX-a, profilul teologic, în anul școlar 2026-2027, pentru un număr de 24 locuri, după
Lucrările la noua cresă din Cartierul Sagricom avansează
Administrația publică locală din municipiul Târgoviște continuă investițiile în infrastructura educațională, și anume, în cartierul Sagricom, prin construirea unei noi creșe, proiect realizat prin Compania Națională de Investiții. Noua unitate de învățământ
Cursuri GRATUITE de competențe digitale și marketing online organizate de Camera de Comerț Dâmbovița
Persoanele care doresc să își dezvolte competențele digitale și să se adapteze cerințelor actuale ale pieței muncii se pot înscrie la cursurile gratuite organizate de Camera de Comerț Dâmbovița. Participanții au la
Corneliu Ștefan (CJ Dâmbovița), reacție la declarațiile lui Ilie Bolojan privind investițiile sportive din Târgoviște
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a criticat afirmațiile recente ale lui Ilie Bolojan referitoare la infrastructura sportivă din municipiul Târgoviște. Reacția vine după ce Bolojan a susținut că existența a două



