Întâlnirea din 21 mai a.c. cu reprezentanții Asociaților de Pensionari, dar și cu pensionarii dâmbovițeni, s-a constituit într-un nou prilej pentru aceștia să se convingă de respectul și prețuirea de care se bucură din partea Rovanei Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției sociale si Persoanelor vârstice.
Rovana Plumb a venit însoțită de Președintele Consiliului Județean, Adrian Țuțuianu, Ileana Ciutan, președinta Casei Naționale de Pensii, Andrei Plumb, membru fondator al Clubului Social Democrat Dâmboviţa și președinte al asociației ,, Împreună pentru Dâmbovița”, Sebi Marin, vicepreședinte al asociației. Ministrul Muncii a prezentat atât programele pe care Guvernul Ponta le are în vedere privind persoanele vârstice, cât și principalele concluzii după întâlnirea de luni cu reprezentanții Asociaților și Organizațiilor de Pensionari din toată țara.
,, Se observă o creștere economică și vrem să se resimtă cât mai mult în buzunarele fiecăruia dintre noi. Pe primul trimestru al acestui an, am înregistrat o creștere semnificativă în rândul statelor membre: 3,8 % și s-a remarcat cel mai mult prin producția industrială. De aici rezultă mai multe locuri de muncă, creșterea puterii de cumpărare, iar nivelul de trai a crescut cu 15% față de martie 2013, potrivit Institutului Național de Statistică. În ceea ce privește persoanele vârstnice, Guvernul Ponta va lua măsuri pentru acei 2,4 milioane de pensionari cu pensia sub 700 Ron să primească un venit suplimentar la pensie, astfel încât să se poată asigura un trai decent. De asemenea, pensile nu se vor tăia , cât vom fi la guvernare, ba chiar prognozăm o creștere a cestora în 2015 de minim 4,5%. Alt obiectiv important: lucrăm împreună cu Casa Națională de Pensii, cu Direcția de Asigurări Sociale, cu Ministrul de Finanțe, astfel încât, încadrându-ne în cadrul fiscal bugetar, să putem în 2015 să majorăm pensile mici ” a declarat Ministrul Muncii pentru pensionari.
Un aspect foarte important este că întâlnirea s-a constituit într-un dialog deschis, util pentru toți pensionarii. Au fost abordate puncte sensibile, ca: majorarea punctului de pensie, transformarea tichetelor de călătorie în tichete de masă, micșorarea numărului de zile de tratament, pentru a fi mai multe tichete și pentru ca tot mai mulți pesionari să beneficieze de aceste avantaje etc. La toate întrebările s-au găsit răspunsuri adecvate, iar Rovana Plumb a venit în întâmpinarea nevoilor sociale și a problemelor pensionarilor, promițand îmbunătățiri ale serviciilor și veniturilor pentru cei care au muncit și au trudit o viață întragă pentru România, pentru părinții și bunicii noștri, care merită respectați și sprijiniți.










