Consumul de droguri reprezintă o problema de mare importanţă şi complexitate în România lui 2014. El constituie o provocare pentru tineri, o problemă serioasă pentru părinţi şi pedagogi şi un semnal de alarmă pentru societate.
Drogul are are tipicul unei experienţe unice, pentru că reuneşte: curiozitatea, dorinţa de a încerca ceva nou, de a experimenta totul, dorinţa de a ridica performanţele intelectuale şi chiar dorinţa de a fi modern, pur si simplu. De aceea, atrage ca un magnet şi a devenit un adevărat flagel peste tot în lume, în special în rândul tinerilor. Ceea ce nu se conştientizează este efectul devastator asupra sănătăţii pe o perioadă relativă de timp.
Consumul de droguri înseamnă o sinucidere latentă în masă, care a căpătat în societatea modernă proporţii alarmante. Fapt pentru care, la nivel naţional şi european, a fost elaborată o strategie de monitorizare şi combatere a acestui fenomen actual şi stringent, pe o perioadă de şapte ani: 2013-2020.
Viaţa e mai presus de orice şi merită preţuită. Consumatorii de droguri trebuie ajutaţi şi integraţi în societate. Ei suferă într-o tăcere halucinantă a consumului, inconştienţi de riscurile implicate, neputincioşi în faţa viciului, neînţeleşi de cei din jur, abătuţi în faţa realităţii. Trebuie să facem ceva pentru ei şi implicit pentru societatea noastră. În acest asentiment au fost şi direcţiile publice din Dâmboviţa, care s-au renuit pentru a urma la nivel judeţean strategia naţională antidrog împotriva fenomenului care ridică probleme la nivel de sănătate şi securitate publică prin contravenţii, infracţiuni şi acte de violentă. Promotori ai acţiunii şi direct implicaţi, printre directorii deconcentratelor, au fost Nicoleta Bobe, coordinator al Centrului de Prevenire şi Consiliere Antidrog şi Alexandru Oprea, administrator public al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Ei au ţinut să sublinieze că în Dâmboviţa, consumul de droguri este o problemă socială, regăsită în toate sferele societăţii, fie în familii bogate, fie paupere, care trebuie rezolvată împreună, printr-o mai mare implicare a societăţii civile: ONG-urile, biserica, sistemul de sănătate şi printr-o prevenţie, mai greoaie de pus în practică, din cauza lipsei personalului specializat şi a alocărilor de resurse materiale. Fapt pentru care, a fost pus la bătaie un plan complex de acţiune, cu obiective clare şi consecinţe scontate în beneficiul tuturor.
