Noapte
Zi
9 June 2014
1 min read

Arestaţi preventiv pentru furt calificat şi complicitate la furt

În cursul nopţii de 05/06 iunie a.c., poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în colaborare cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au surprins în flagrant 5 persoane în timp ce sustrăgeau materiale feroase (componente de calea ferată) din interiorul unei societăţi comerciale.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tinerii, cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani, toţi din localitate, ar fi fost sprijiniţi în activitatea infracţională de 3 agenţi de pază bănuiţi că le-ar fi facilitat intrarea în incinta societăţii comerciale în schimbul unor sume de bani.

Întreaga cantitate de materiale feroase a fost recuperată şi predată părţii vătămate.

8 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi fiind prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, faţă de 7 dintre acestea s-a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar împotriva unuia a fost luată măsura arestului la domiciliu.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Microbuze pentru elevii din mediul rural

Articolul Urmator

Poliţiştii rutieri pun stop consumului de alcool şi droguri la volan

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Poliția Locală Târgoviște, ajutor în cazul a doi bătrâni

Implicare și seriozitate, de aceste două lucruri au dat dovadă

Poliția Locală Târgovişte a constatat mari neregului la platformele de colectare a gunoiului

În perioada 30.09.2016-06.10.2016, polițiștii locali din cadrul Biroului Control –