Potrivit primarului municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, în momentul în care a preluat mandatul situația financiară a administrației locale era pusă sub semnul întrebării, aproape de faliment. Cu un plan bine pus la punct și cu ajutor din partea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, edilul a reușit să redreseze situația, ba chiar să demareze numeroase proiecte.
Purcaru a făcut o serie de schimbări în cadrul unității administrative, a redus din cheltuielile cu personalul și a etapizat două proiecte destul de costisitoare.
Astfel, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul a prezentat situația mai pe larg.
„Până în luna iunie, cel târziu, vom depune la finanțare proiecte de aproximativ 96 milioane de euro, proiecte care nu au fost gândite niciodată la nivelul municipiului Moreni, proiecte ambițioase… În 4 mandate, la nivelul municipiului Moreni au fost implementate proiecte din fonduri europene în valoare de 82 de milioane de euro. Deci noi, până în luna iunie, vom depune proiecte spre finanțare în valoare de 6 milioane de euro. (…)
Am făcut o serie de schimbări din momentul în care am preluat funcția de primar… Aveam o problemă mare cu societatea de prestări servicii pe care a avut-o municipalitatea, societate care cu aproximativ 2 săptămâni înainte de venirea mea a intrat în procedură de insolvență și ulterior în faliment, moment în care am luat decizia să înființez un serviciu public – Serviciul Public Municipal de Utilități Publice. În primul rând am diminuat numărul de angajați, de la 58 de persoane (11 TESA și 47 de muncitori) la 42 de persoane (5 TESA și 37 de muncitori), astfel în fiecare zi avem 4 echipe în teren care se ocupă de această parte de întreținere de spații verzi și de curățenie la nivelul municipiului. În baza acestei modificări am făcut o reducere de cheltuieli de personal de aproximativ 850.000 lei anual. Acesta este primul pas… Am rugămintea la locuitorii municipiului Moreni să respecte munca acestor oameni, care sunt zilnic pe traseu și își fac datoria, dar trebuie să punem cu toții umărul dacă ne dorim să avem un municipiu curat.
Începând de săptămâna viitoare, Serviciul de Ordine Publică va fi reorganizat, programul va fi modificat, vom pune la dispoziția cetățenilor din municipiul Moreni un număr de telefon care va funcționa în regim de 112 local unde vor putea suna și se vor putea adresa pentru toate faptele antisociale, și nu numai, care se întâmplă pe raza municipiului Moreni. (…)
Vreau să fiu foarte direct și să vă spun că beneficiind de sprijinul președintelui Corneliu Ștefan am scos Primăria Municipiului Moreni din faliment. Am reușit etapizarea a două proiecte foarte importante, unul se referă la Școala Nr. 4, și am recuperat suma de 5,3 milioane de lei, sumă care era aportul nostru din credit pentru acest obiectiv și o sumă de 2 milioane de euro, aproape 10 milioane lei, care făcea obiectul unui proiect de investiții la nivelul Spitalului Municipal Moreni, iar la momentul la care am venit la Primărie toate aceste costuri picau în sarcina Primăriei, nefiind făcuți pașii la momentul respectiv pentru etapizarea proiectului. Efectiv, cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, am scos Primăria din faliment.”, a transmis Purcaru.



