Noapte
Zi
3 July 2025
3 mins read

Un singur elev a obținut nota 10 la Evaluarea Națională, în Dâmbovița

Rata de participare la nivelul județului Dâmbovița la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024-2025,  a fost după cum urmează:

      la disciplina limba și literatura română, rata de participare a fost de 94,25%: 3752 de candidați prezenți (dintr-un total de 3981 de elevi înscriși),

 la disciplina matematică, rata de participare a fost de 94,05%: 3744 de candidați prezenți, (dintr-un total de 3981 de elevi înscriși). Un elev, din Centrul de examen – Școala Gimnazială Răzvad, a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Dintre cei 3736 candidați prezenți la ambele probe, 2903 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de promovare de 77,70%,  în creștere cu 9,5%  comparativ cu anul trecut (68,20%).

Pe segmentul de note 5.00(cinci) – 10 (zece), cei mai mulți elevi, respectiv 685 de candidați, au obținut note între 8 – 8,99, iar 374 de elevi au obținut note între 9 – 9,99. Un singur elev a obținut nota 10 (zece) la ambele probe, absolvent al COLEGIULUI NAȚIONAL ”IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU” TÂRGOVIȘTE.

 La disciplina limba și literatura română, dintre cei 3752 de elevi care au susținut proba, 3101 elevi au obținut note mai mari sau egale cu 5.00 (cinci), rezultând o rată de promovare de  82,65%, în creștere cu 11,51% comparativ cu anul școlar trecut (71,14%). 7 elevi au obținut nota 10 (zece), absolvenți ai următoarelor unități de învățământ: COLEGIUL NAȚIONAL ”IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU” TÂRGOVIȘTE (2 elevi), COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC ,,CONSTANTIN CANTACUZINO” TÂRGOVIȘTE (1 elev), ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,I.AL.BRĂTESCU – VOINEȘTI” TÂRGOVIȘTE (1 elev), ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”CORESI” TÂRGOVIȘTE (1 elev), ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MATEI BASARAB” TÂRGOVIȘTE (1 elev), ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MIHAI VITEAZUL” TÂRGOVIȘTE (1 elev).

 La disciplina matematică, dintre cei 3744 de elevi care au susținut proba, 2609 de elevi au obținut note mai mari sau egale cu 5.00 (cinci), rezultând o rată de promovare de 69,68%, în creștere cu 5,75% comparativ cu anul școlar trecut (63,93%). 11 elevi au obținut nota 10 (zece), absolvenți ai următoarelor unități de învățământ: COLEGIUL NAȚIONAL ”CONSTANTIN CARABELLA” TÂRGOVIȘTE (4 elevi), COLEGIUL NAȚIONAL ”IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU” TÂRGOVIȘTE (2 elevi), ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”CORESI” TÂRGOVIȘTE (3 elevi), ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,I.AL.BRĂTESCU – VOINEȘTI” TÂRGOVIȘTE (1 elev), ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,ȘERBAN CIOCULESCU” GĂEȘTI (1 elev).

Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/unitățile de învățământ și pe site-ul dedicat (evaluare.edu.ro) pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Depunerea cererilor de vizualizare a lucrărilor scrise se realizează astăzi, 03 iulie 2025, în intervalul 14:00 – 17:00la centrele de examen sau prin mijloace electronice. Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor se realizează astfel:

·  03 iulie 2025, în intervalul 17:00 – 18:00;

·  04 – 05 iulie 2025în intervalul 09:00 – 17:00.

Contestațiile se vor soluționa în perioada 06 – 09 iulie 2025, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 10 iulie 2025.

Elevii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, potrivit procedurii aprobate de către Comisia Națională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor, însă în situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor. Comunicare instituțională – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.

 

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Tânăr din Vlădeni, reținut pentru proxenetism! Ce au găsit polițiștii la percheziții?!

Articolul Urmator

Tânăr rănit în urma unui accident de muncă, în orașul Găești

Ultimele Articole

Dâmbovițeni reținuți pentru proxenetism

*5 PERSOANE CERCETATE PENTRU CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, TRAFIC DE PERSOANE ȘI PROXENETISM* Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Mergisus

Nu ratați

3876 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională în județul Dâmbovița

  Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII