CUPA ULMI, mini campionat de fotbal, inițiat de primarul Bogdan Tița, a ajuns la cea de a V-a ediție. Pe 28 iulie, administrația locală a lansat înscrierile și regulamentul de participare, iar
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează, în perioada 21 – 25 august 2023, programul „Vacanță la muzeu”. Programul este structurat sub forma unor activități independente, copiii având
În această seară, pe stadionul Eugen Popescu a avut loc evenimentul de prezentare al lotului echipei A.F.C. Chindia Târgoviște pentru sezonul competițional 2023-2024, intrarea fiind liberă pentru suporteri. După prezentare, a urmat
Cu ocazia Sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” sau „Sfânta Maria”, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, anunţă că, în perioada 12 – 15 august 2023, toate muzeele din Târgoviște, Ansamblul
La data de 6 august a.c., în jurul orei 15:17, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 de un bărbat cu privire la faptul că a fost
În zilele de 10 și 11 august 2023, la Târgovişte, se vor desfășura ceremoniile legate de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, ale cărui sfinte moaște se află
DN 1A – Crevedia – din primele date – coliziune între un ansamblu de vehicule rutier (autocamion) și un autoturism. În urma impactului, autocamionul s-a răsturnat pe partea carosabilă. Două persoane au fost
În perioada 31 iulie – 4 august 2023 s-au derulat activitățile practice ale proiectului “CIVIC MONTAN 23”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Dâmbovița și implementat de Asociația Chindia Jurasic Park în parteneriat
Lipsa de respect la adresa dâmbovițenilor ne obligă să sancționăm public derapajele reprezentanților celor două partide politice. Batistuțele galbene sunt lovite de amnezie și, în cel mai jenant mod, încearcă să șteargă
Rezultatele obținute de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2023 (după soluționarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 26 iulie, ora
În urma cercetărilor efectuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, față de cinci persoane au fost dispuse măsuri preventive* La data de 25 iulie a.c., în jurul orei 02:03, polițiștii din
Având în vedere dinamica incendiilor de vegetație și de pădure înregistrată în Republica Elenă, alți 40 de pompieri români care fac parte din modulul I, poziționat în zona Attica, _vor fi dislocați