Orașul Fieni este îngrozit! O tânără de numai 17 ani a fost ucisă cu peste 20 de lovituri de cutit de către fostul iubit. Cristina Nichita, căci acesta este numele victimei, activa
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați în data de 07.10. a.c., de o femeie din Comuna Dragodana, că fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fii fost violată
Nu era de ajuns că tot orașul Târgoviște este pus pe butuci din cauza lucrărilor de asfaltare, conform proiectelor PID A și B, că astăzi, o echipă de muncitori, încercând să pună
În cadrul recentei rectificări bugetare, judeţul Dâmboviţa a primit, suplimentar, suma de 18,2 milioane de lei. Aceste fonduri au ca destinaţie susţinerea unor obiective de investiţii dar şi echilibrarea bugetelor unităţilor administrativ
Șeful Ocolului Silvic Pucioasa, Cornel Neaga, a fost reținut pentru 24 de ore, ieri, 9 octombrie a.c., de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind suspectat de dare și luare de mită. Nu se
Un conducător auto de 34 de ani, în timp ce se deplasa pe o stradă din Pucioasa, a acroșat o minoră de opt ani, care s-ar fi aflat în traversare neregulamentară. Din
Deputatul PSD de Dâmboviţa, Radu Popa a făcut comentarii joi, 9 octombrie a.c., într-o conferinţă de presă, pe fondul ultimelor dispute legate de asumarea sau neasumarea responsabilităţii PID-urilor A şi B. ,,Este
La Cobia a fost inaugurat podul peste pârâul Cobiuţa, situat pe DC 105 , care asigură legătura spre Crăciuneşti. Realizarea obiectivului a fost finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală aprobat prin
Ultimele declaraţii îl califică fără probleme pe şeful PDL Dâmboviţa, Iulian Vladu, pentru concursul “politicienii spun lucruri trăznite”. Mai nou spune că PSD şi-ar fi făcut suma în ceea ce priveşte racolarea
În primele nouă luni ale anului 2014, pe raza judeţului Dâmboviţa a fost înregistrată o diminuare cu 389 de fapte în ceea ce priveşte infracţiunile de furt, comparativ cu perioada similară a
La iniţiativa Inspecţiei Muncii, în cursul lunii septembrie 2014 a fost organizată Campania de verificare a modului în care angajatorii respectă prevederile legale privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi
Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia şi primarii din Moreni şi Cojasca au semnat contractele de finanţare pentru două noi proiecte de modernizare a infrastructurii de învăţământ, cu finanţare prin Programul Operaţional