Numai câteva zile ne mai despart de ziua alegerilor europarlamentare dar şi de finalul unei campanii electorale car a debutat destul de timid, pentru a creşte însă exponenţial în intensitate. Ca elemente de noutate, au lipsit şi le-au lipsit, dar numai acelora care nu ştiu să câştige altfel, găleţile, umbrelele, grătarele încinse ori puii pe care, de regulă, uitau şi să-i plătească. Fără toate obiceiurile vechi şi proaste, şi atmosfera a fost ceva mai respirabilă, chiar dacă, în ultimele trei patru săptămâni a plouat de parcă ne-ar fi fost dat să trăim zilele biblice ale potopului.
A fost, în ansamblu şi mai ales în comparaţie cu precedentele, o campanie electorală mai corectă şi mai puţin marcată de ilegalităţi ori alte incidente, exceptând, fireşte, comportamentul partizan şi agresivitatea intrigantului Traian Băsescu, ori scandalurile care au adus-o în prim plan pe madam Nuţi Udrea, ale cărei gorile nu s-au sfiit să pună la pământ o bătrână, la Nana.
Pentru că acesta a fost singurul mod în care Traian Băsescu şi PMP au înţeles să răspundă abordării civilizate prin care alianţa PSD-PC-UNPR a promovat temele europene de care România nu are cum să rămână străină, dar şi candidaţii, personalităţi pregătite şi responsabile care pot aduce un plus pentru România. Oameni care merita voturile românilor, prezenţi duminică în număr cât mai mare la urne, pentru a exercita un drept dar şi pentru a onora o obligaţie civică.