Pentru copiii din Târgovişte, s-a deschis azi, 7iulie a.c.,la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, a III-a ediţie a Taberei de creaţie cu meşteşuguri vechi.
Astfel, preţ de patru zile, atât cât se desfăşoară evenimentul, ne întoarcem în timp, la orginile şi măiestria populară, pentru că roata e rotundă şi moda se schimbă, dar ce e frumos, nu piere niciodată. Fie că e vorba de olărit, fierărie, pictură naivă, icoane pe sticlă, împletituri din pănuş, cusături podoabe, toate vin în întimpinarea copiilor, ca preocupare de vacanţă, dar şi ca educaţie culturală.
E bine să cultivăm esteticul, în conştiinţa şi în deprinderea copiilor, vlăstare ce duc mai departe specificul naţional şi tradiţiile noastre, atât de frumoase şi unicate, în lume. ,, Am micşorat media de vâstă pentru participare: de la trei ani în sus, pentru a se bucura de eveniment cât mai mulţi copii. La sfârşitul săptămânii, după încheierea taberei, o să organizăm o excursie la Muzeul Ţăranului Român. Avem 55 de locuri şi sunt acceptaţi în ordinea înscrierii. Acesta este bugetul, dar pe viitor, vrem să avem 100 de locuri. Avem ateliere cu tematică, există o oră a poveştilor populare, şi copiii se pot juca şi pe calculator, pentru că Piticlic a venit şi în satul bunicilor. Îmbinăm tradiţionalul cu modernismul. Sunt meşteri populari care îi învaţă pe copii cum să reproducă după model. Copiii sunt foarte încântaţi şi este un succes pentru oraş. Anul viitor, dorim să extindem acest eveniment şi să dublăm numărul celor înscrişi. De asemenea, ne dorim, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, să organizăm tabere şi în alte judeţe, să se facă un schimb de experienţe, sau, dacă ne va permite bugetul, sa mergem şi în afara ţării. Pentru moment, până pe 11 iulie, ne găsiţi aici, de dimineată, de la ora 8:30, până spre după-amiază” a declarat Ionuţ Lăscaie, directorul Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa.