La sfârșitul lunii trecute, televiziunea generalistă, MDI TV, a primit aprobarea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) de a se extinde la nivel regional. Astfel, programele televiziunii târgoviștene vor fi recepționate la nivelul a opt județe.
Solicitările MDI-Fleisch SRL au vizat atât modificarea licențelor MDI TV, una prin satelit și una prin rețele de comunicații electronice, cât și extinderea zonei de difuzare a MDI TV de la patru, la opt județe. De asemenea, s-a intenționat și autorizarea noilor spații redacționale și modificare acționariatului societații.
Astfel, MDI TV va emite oficial, pe lângă judeţele Dâmboviţa, Argeş, Telorman şi Giurgiu, şi în alte patru judeţe, respectiv Prahova, Ialomiţa, Ilfov şi Călăraşi.
Grupul MDI Tv și MDI FM a reușit să se impună în regiunea sud-Muntenia, stârnind interesul telespectatorilor prin grila variată de programe. De menționat este faptul că, în momentul de față, televiziunea dâmbovițeană se ridică la standardele unei televiziuni naționale, datorită investițiilor tehnice de aproximativ 200 000 de euro.



