Noapte
Zi
15 May 2015
1 min read

ȘOCANT! Băiat de 10 ani, violat de un individ de 25 de ani!

Un băiețel de 10 ani, elev în clasa a IV-a la ,,Școala Gimnazială Cazaci”, comuna Nucet, a fost victima unei scene de-a dreptul șocantă.
Din primele informații, se pare că totul a pornit de la doi colegi mai mari, martori la întreaga situație. Aceștia l-ar fi ademenit pe băiat să-i însoțească la barajul de la Cazaci. Acolo, i-ar fi așteptat un individ, proaspăt eliberat dintr-un Centru de Reeducare.
Legat la mâini și sub amenințarea că-l va îneca, făptașul, în vârstă de 25 de ani, a întreținut cu băiatul de numai 10 ani, împotriva voinței acestuia, un raport sexual anal și un raport sexual oral. Totul s-a petrecut sub privirile celor doi colegi, în vârstă de 14 ani, elevi la aceeași unitate de învățământ, care ar fi asistat pasivi la modul în care colegul lor este batjocorit.
Contactată telefonic, Nicoleta Matei, directorul unitații de învățământ a precizat pentru publicația noastră: ,,Eu am aflat ieri de tot ce s-a întamplat și am chemat imediat părinții. Am discutat și cu victima și cu psihologul școlii. Menționez că băiatul era inclus într-un program de consiliere psihologică, întrucât manifesta un comportament ciudat. De asemena, în acest program i-am inclus și pe ceilalți doi elevi. O sancțiune disciplinară nu putem să le aplicăm deoarece nu se aflau în timpul programului școlar, totul întâmplându-se în week-end
Fapta a fost comisă în week-end, dar totul s-a aflat abia marți, 12 mai a.c. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, iar în momentul de față se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor.
,,Eu abia ieri am aflat despre acest incident. Am trimis asistenții sociali din cadrul primăriei să vadă exact despre ce este vorba. Am stat de vorbă și cu băiatul și mi-a confirmat. Am înaintat și noi o sesizare către Protecția Copilului și am făcut demersuri necesare în acest sens.”, a declarat Luisa Bărboiu, edilul localității.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Elevii din Dragomirești, beneficiari ai Proiectului ,,Dincolo de aparențe”

Articolul Urmator

Târgoviște: Șase polițiști locali, reclamați pentru purtare abuzivă

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele