Noapte
Zi
15 May 2015
1 min read

Ziua Familiei, sărbătorită vineri și în Dâmbovița

Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională a Familiei, printr-o Rezoluție dată în septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului și susținută de Patriarhia României, ziua de 15 mai a devenit oficial Ziua familiei române.
Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toți o ocazie de sărbătoare, de liniște și pace, în cadrul fiecărei familii. De fapt, Ziua familiei ar trebui celebrată și prețuită în fiecare zi.
La nivelul județului Dâmbovița, anul acesta s-a organizat un simpozion, ca de altfel, din 1993 încoace, la care au luat parte instituțiile de la nivel local, implicate în promovarea drepturilor familiei, protecția și ajutorarea acesteia. Mai exact, au participat și au  ținut alocuțiuni, printre alții, dna director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC) Dâmbovița, Cristiana Bucur, dna director adjunct al DGASPC, Doinița Dinu, prefectul județului, Ioan Marinescu, vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Dumitru, primarii de la Moreni și Dragomirești, ing. Constantin Dinu și Dragoș Vlădulescu, reprezentanți ai Crucii Roșii-filiala Dâmbovița, ai Direcției de Asistență Socială și ai  Primăriei Târgoviște.
Astfel, cu această ocazie, nouă familii( trei familii longevive, trei familii tinere și trei familii aflate în risc de excluziune socială) din localitățile Târgoviște, Moreni și Dragomirești au primit diplome, premii sub formă de echipamente frigorifice, torturi și flori, ca dovadă a susținerii familiei aflate în dificultate și prețuirii ideii de familie, în comunitate.
,, Statul ocrotește căsătoria și familia; el sprijină, prin măsuri economice și sociale, dezvoltarea și consolidarea familiei.”( Codul Familiei)

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Târgoviște: Șase polițiști locali, reclamați pentru purtare abuzivă

Articolul Urmator

Prefectul județului, acuzat de Iulian Vladu că lucrează la comandă politică!

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Echipa de cercetători din cadrul Universității ,,Valahia”, premiată!

O echipă de cercetători de la Universitatea ,,Valahia” Târgoviște a

Jocurile Regionale Special Olympics România 2013, organizate la Târgovişte

200 de copii cu dizabilităţi grave din Dâmboviţa, Argeş, Prahova,