Noapte
Zi
15 May 2015
1 min read

Prefectul județului, acuzat de Iulian Vladu că lucrează la comandă politică!

În cadrul unei conferințe de presă, susținută ieri, 14 mai a.c., co-președintele PNL Dâmbovița, Iulian Vladu îl acuză pe Ioan Marinescu, prefectul județului de faptul că a politizat instituția pe care o conduce și că toate acțiunile pe care le întreprinde se află în slujba PSD-ului. Acesta i-a cerut public prefectului să-și facă datoria și să uite că a fost subalternul lui Țuțuianu, să înțeleagă de fapt ce îndatoriri are ca și prefect, lăsând deoparte comanda președintelui Consiliului Județean.
În susținerea celor afirmate, deputatul a prezentat două situații similare, respectiv validarea unor consilieri locali la Mătăsaru și la Găești, unde îl acuză pe Ioan Marinescu că are unități de măsură diferite și acționează în funcție de culoarea partidului. Dacă la Găești ar fi facut niște demersuri în favoarea PSD-ului, la Mătăsaru ar fi procedat împotriva PNL-ului.
,,Nu este treaba Instituției Prefectului să formuleze acțiuni în instanță și nici să stabilească cine va fi consilier local, așa cum s-a întâmplat la Găești. Modul în care își desfășoara activitatea Instituția Prefectului este de colaborare cu administrația locală. Astăzi, întâlnim situația în care Instituția Prefectului, condusă de domnul prefect, subaltern al domnului președinte PSD, Adrian Țuțuianu, lucrează pentru rezolvarea problemelor partidului.”, a precizat deputatul.
Vladu s-a arătat foarte indignat de faptul că prefectul nu ia nicio atitudine vis-a-vis de ceea ce se întâmplă la Mătăsaru, acuzându-l totodată pe edilul localității, Naie Radu, de comiterea unor ilegalități. Acesta a prezentat situația viceprimarului, despre care spune că ar fi fost suspendat din funcție în luna februarie, fără niciun fel de motivație.
,,A fost scandal la Prefectură că viceprimarul nu se suspendă, se revocă. Prin urmare s-a întocmit decizia de revocare, deși în hotărârea Consiliului Local s-a votat suspendarea. Nu s-a făcut nicio referire în privința calității de consilier local, dar viceprimarul Nicolae Dinu nu mai este primit în primărie și nu-și mai încasează indemnizația de consilier. Nici în acest caz, Prefectura nu s-a sesizat.”, a completat co-președintele PNL Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Ziua Familiei, sărbătorită vineri și în Dâmbovița

Articolul Urmator

Ativităţi de reintegrare socială pentru deținuții de la Penitenciarul Găești

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Cine sunt deputații și senatorii care îi vor reprezenta pe dâmbovițeni, pentru următorii patru ani, în Parlament

Biroul Electoral Județean a finalizat procesul de centralizare a mandatelor

PSD Dâmbovița a început întâlnirile cu organizațiile teritoriale

Reprezentanții PSD Dâmbovița au început deplasările în teritoriu, așa cum