Şapte persoane, care au tăiat fără drept arbori de pe raza localității Valea Mare, au fost depistate de către jandarmii dâmboviţeni.
Astăzi, 10 noiembrie a.c., o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, aflată în misiune pe raza comunei Valea Mare, a depistat în zona împădurită din satul Stratoneşti, mai multe persoane care intenţionau să plece cu patru atelaje hipo încărcate cu material lemnos.
Jandarmii au intervenit pentru stoparea acestora, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei 7 tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 35 de ani, au tăiat ilegal din fondul forestier mai mulți arbori din speciile stejar, carpen şi salcâm folosind 3 drujbe şi un topor.
Totodată, în urma discuțiilor purtate cu un reprezentant al ocolului silvic, a reieșit faptul că aceştia nu dețineau autorizație legală pentru tăiere de arbori şi intenţionau să transporte materialul lemnos în comună pentru valorificare.
Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de sesizare, în ceea ce priveşte “tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.
Materialul lemnos a fost lăsat în custodia organelor silvice pentru stabilirea regimului juridic al acestuia.