În zilele de 27 şi 28 mai a.c., poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de efective de la ordine publică, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie, îndeosebi acelor produse pe fondul indisciplinei pietonale şi a nerespectării regulilor privind acordarea priorităţii de trecere.
În cadrul acţiunilor, 205 pietoni au fost sancţionaţi contravenţional pentru traversarea prin locuri necorespunzătoare a drumului public.
Totodată, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni şi au reţinut 26 de permise de conducere, dintre care 16 au fost pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a părţii carosabile.