Noapte
Zi
21 December 2018
1 min read

Spitalul Județeande Urgență Târgoviște, a scăpat de datorii

Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, dr. Claudiu Dumitrescu, se mândrește cu un management impecabil. Potrivit acestuia, după doi ani și jumătate de mandat în fruntea instituției, a reușit să facă în așa fel încât spitalul să nu mai aibă datorii.

Acesta a optimizat cheltuielile, însă fără a face “tăieri” din sumele alocate pentru materialele sanitare, medicamente sau tot ceea ce trebuie pentru ca actul medical să nu aibă de suferit.

 „După lupte seculare, care au durat doi ani și jumătate, Spitalul Județean de Urgență se mândrește cu faptul că nu mai are datorii. Dacă la începutul mandatului eram undeva cu 20 milioane lei noi datorie, la momentul acesta avem numai datorii curente… Practic, putem să spunem că nu mai avem datorii, lucru care se datorează optimizării cheltuielilor, fără a afecta calitatea actului medical, pentru că noi nu am făcut nicio economie în ceea ce privește materiale sanitare și medicamente și o îmbunătățire a finanțării din partea Casei de Asigurări, asta bazându-se pe niște indicatori medicali mult mai buni în anul 2017. Noi, începând din 2016, ne-am îmbunătățit constant indicatorii în fiecare an și acest lucru s-a datorat atât urmăririi, pe partea directorului medical, a consumului de medicamente, a administrării judicioase a medicamentelor în fiecare secție, și pe de altă parte a urmăririi din partea directorului economic a cheltuielilor pe fiecare categorie de cheltuială. Am urmărit fiecare contract, le-am micșorat cred pe toate în ultimul an, nu mai vorbesc de telefonie unde ne-am dus mult în jos… În paralel cu reducerea cheltuelilor ne lăudăm și cu investiții de aproximativ 2,2 milioane lei în aparatură, iar în luna ianuarie vom avea alte investiții importante… Avem și fel de fel de sponsorizări și de donații…”, a precizat Claudiu Dumitrescu.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Au fost suspendate măsurile de protecție din zona Șelaru, unde a fost depistat virusul pestei porcine

Articolul Urmator

Deputat Corneliu Ștefan, bilanțul guvernării PSD, la doi ani 

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele