Noapte
Zi
25 March 2019
1 min read

Ministrul Rovana Plumb a prezentat prioritățile de investiții din fonduri europene pentru perioada 2021-2027

 În cadrul unei întâlniri organizate  la sediul Reprezentanței Comisiei Europene de la București, ministrul Rovana Plumb a prezentat prioritățile investiționale pentru perioada 2021-2027, dar și progresele pe care România le-a înregistrat până acum.
Potrivit demnitarului, țara noastră are nevoie de consolidarea infrastructurii de bază în sectoare-cheie precum cercetare publică și privată, transport, mediu, educație, sănătate și servicii sociale. „Asigurarea infrastructurii de bază este o premisă pentru dezvoltarea Pieței Unice și implementarea regulilor acesteia, concomitent cu asigurarea unui nivel ridicat al calității vieții cetățenilor într-un mod echitabil in toata Uniunea”, a precizat ministrul.
Potrivit acesteia, pentru următoarea perioadă de progranare, România va miza pe investiții în noi modele de business, pe dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și pe sprijinirea eficienței energetice a acestora. Dezvoltarea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile, combaterea șomajului pe termen lung sau trecerea de la ocupare la pensionarea activă vor fi, de asemenea, parte a noii viziuni de programare.
De asemenea, ministrul Rovana Plumb a mai precizat și faptul că, în ceea ce privește Politica de Coeziune, negocierile sunt axate pe reducerea disparităților regionale și pe abordarea noilor provocări, pe alinierea la Semestrul European și pe asigurarea unei flexibilități care să răspundă mai prompt nevoilor regionale și locale.
În cadrul aceleași întâlniri, demnitarul a prezentat și un bilanț în ceea ce privește activitatea ministerului în ultimul an și jumătate, de când este la conducere:

25 miliarde euro – valoarea apelurilor lansate (90,8% din alocarea de aprox. 28 mld.);

5.998 contracte de finantare semnate cu beneficiarii de fonduri europene (însumând cca. 21,2 miliarde euro);

4,8 miliarde euro – plățile efectuate către beneficiarii de fonduri europene (17,4% din alocarea UE);

8,6 miliarde euro a primit România de la Comisia Europeană, ceea ce ne situează lângă media UE în ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor europene. Acestor sume li se adaugă alte 6,5 mld. euro plăți directe în agricultură.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

El este NERO, polițist în cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al IPJ Dâmbovița (FOTO/VIDEO)

Articolul Urmator

Prinși în timp ce spargeau un automat de cafea

Ultimele Articole

Dâmbovița Arena prinde contur! 

Cel mai mare complex sportiv din județul Dâmbovița prinde contur. Cu fonduri prin Compania Națională de Investiții (CNI), dar și o cofinanțare din partea Consiliului Județean, arena va putea găzdui de la
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele