În fiecare primăvară și toamnă, Partidul Social Democrat merge în teritoriu pentru a se întâlni cu colegii din organizațiile locale, atât în comune cât și în orașe, cu membri de partid, dar și cu cetățenii, cu simpli simpatizanți.
Ieri, echipa PSD Dâmbovița a fost prezentă la Găești, Titu și Răcari, unde ministrul Rovana Plumb, președintele partidului, însoțită de echipă de conducere și de parlamentari, și-a menținut același mesaj de unitate, de respect față de toți oamenii din familia social democraților.
”Știți de ce, noi, cei din PSD, reușim mereu să facem tot ceea ce ne propunem? În primul rând, pentru că ne respectăm între noi. Apoi, pentru că ne pasă de oameni, de cei care au nevoie de sprijin. Și reușim mereu, lăsam mereu în urma noastră ceva palpabil și benefic pentru societate, pentru că avem programe de guvernare serioase, profesioniste, dedicate și dezvoltării României, dar și nevoilor societății.
De fiecare dată când am câștigat alegerile, am lucrat în echipă, am lucrat împreună. Am gândit ca niște oameni care împărtășesc aceleași valori, principii și credințe și așa am reușit să și lăsăm ceva durabil în urma noastră.
Și de această dată, în doar doi ani de guvernare, am reușit să creștem semnificativ nivelul de trai al multor categorii de oameni. Ne-am ținut de cuvânt crescând pensiile, salariile, indemnizațiile. Am recuperat întârzierile pricinuite de lipsa de acțiune din anul 2016 a guvernului tehnocrat. Acum, vrem să ducem până la capăt tot ceea ce am promis. În ciuda tuturor obstacolelor și barierelor pe care adversarii noștri politici, în frunte cu președintele Iohannis, ni le pun mereu! Nu este simplu sau facil, nu ajunge că muncim extrem de mult în actul guvernării, trebuie să ne luptăm și cu impostura, cu lichelismul celor care știu că n-au făcut niciodată nimic benefic pentru țara asta, care știu despre ei că sunt incapabili, dar care, din invidie, n-ar vrea ca noi, cei din PSD, să reușim!
Vedeți și dumneavostră, că din cauza unor trădători, stânga este divizată, este fracturată, în timp ce dreapta încearcă să se coaguleze. Dreapta încearcă să adune toate cioburile, sperând că așa ne vor putea face față. Trebuie să vă atrag atenția că, dacă dreapta va câștiga, indiferent că vorbim de nivelul național sau european, tot ceea ce am clădit noi din 2012 și până în prezent, va fi distrus. Și nu pentru că o spun eu, o declară chiar ei. Au spus-o foarte clar de la tribuna Parlamentului României. Au spus explicit că vor îngheța pensiile și salariile, adăugând că, în accepțiunea lor, ceea ce face PSD este e o nebunie. Au declarat că vor să desființeze PNDL-ul (Programul Național de Dezvoltare Locală), program investițional prin care dezvoltăm comunitățile locale, pentru că, în viziunea lor, este doar un instrument politic!
Un alt exemplu este dat chiar de președintele țării, care a blocat bugetul României! Acest gest politicianist are niște repercusiuni foarte grave: nu putem să facem investiții decât într-un anumit cuantum din bugetul anului trecut, nu putem să mărim alocațiile copiilor, nu putem să facem multe alte lucruri pe care le avem prevăzute în programul de guvernare, tocmai pentru dezvoltarea României, pentru a îmbunătăți viața românilor. Un asemenea comportament, mai ales din partea celui care ar trebui să fie președintele tuturor românilor, nu este tolerabil!
Singura contrapunere pe care noi, social-democrații, o putem folosi, este unitatea. Unitatea noastră, a partidului, peste care adversarii noștrii politici nu vor putea trece!
Mesajul meu este simplu: doar împreună suntem puternici și doar împreună putem faca ca lucrurile să meargă într-o direcție corectă, într-o direcție care să ducă la bunăstrarea tuturor cetățenilor. Am încredere în fiecare dintre dumneavostră, pentru că ne motivați, ne impulsionați să continuăm, să facem lucrurile cu simț de responsabilitate, cu suflet. Trebui să fim și de aici înainte aceeași familie unită, aceeași oameni serioși, profesioniști, dedicați, încrezători că niciun partid nu are o forță mai mare ca PSD! Pentru că acest partid suntem noi toți!”, a precizat Ministrul Fondurilor Europene și președintele PSD Dâmbovița Rovana Plumb.