În cursul zilei de miercuri, reprezentanții organismelor care se ocupă cu organizarea alegerilor s-au întâlnit pentru a discuta mai multe aspecte legate de modul în care se va desfășura următorul scrutin în România, și anume cel pentru alegerea președintelui.
Discuțiile au avut în vedere modul și concluziile privind alegerile europarlamentare și pentru referendumul pe justiție care au avut loc duminica trecută, 26 mai a.c., dar și planul pentru introducerea votului electronic și/sau prin corespondență pentru alegerile viitoare.
”Președintele AEP a informat cu privire la numărul solicitărilor telefonice și electronice din ziua alegerilor și la modul eficient în care au fost comunicate informațiile solicitate. Totodată, a făcut referire la funcționarea în parametri normali a Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal în ziua votării. Directorul general al Direcției generale sistemul informațional electoral național a subliniat că nu s-au înregistrat evenimente semnificative care să afecteze infrastructura informațională și a reiterat faptul că repartizarea mandatelor va fi efectuată după colectarea datelor finale de pe o stație-computer securizată și certificată de CERT-RO.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au informat cu privire la apariția unor tentative de dezinformare și de răspândire a știrilor false care au fost combătute imediat, prin urmare nu au generat efecte nocive la scară largă. Ceilalți participanți la întâlnire au precizat că instituțiile pe care le reprezintă nu au întâmpinat dificultăți care să fi împiedicat exercitarea în condiții normale a atribuțiilor ce le revin. Din concluziile grupului de lucru a reieșit faptul că cele două scrutine s-au desfășurat cu succes și fără incidente majore, iar colaborarea interinstituțională a fost eficientă.” arată Autoritatea Electoral Permanentă într-un comunicat de presă.
De asemenea, președintele autorității a propus înființarea unui grup de lucru care să găsească soluții pentru eficientizarea proceselor electorale, soluții pentru introducerea votului electronic și/sau prin coprespondență până la alegerile prezidențiale și eliminarea listelor electorale tipările, folosite până acum în secțiile de votare.
La discuții au participat reprezentanți ai următoarelor instituții: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), Centrul Național Cyberint (CNC) și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)