Conform noilor norme adoptate de către Consiliului Uniunii Europene, până în anul 2021 vor fi interzise în UE, farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă din plastic, precum şi paiele, beţele pentru baloane şi beţişoarele pentru urechi.
Consiliul a adoptat o directivă prin care introduce noi restricţii pentru anumite categorii de materiale plastice de unică folosinţă.
Directiva privind materialele plastice de unică folosinţă se bazează pe legislaţia existentă a UE în materie de deşeuri, dar o depăşeşte prin faptul că stabileşte norme mai stricte pentru acele tipuri de produse şi de ambalaje care se află printre primele zece articole poluante ca frecvenţă a apariţiei pe plajele europene.Noile norme interzic utilizarea anumitor produse din plastic de unică folosinţă pentru care există alternative. În plus, sunt introduse măsuri specifice de reducere a utilizării produselor din plastic care sunt aruncate cel mai des în mod necorespunzător.
Produsele din plastic de unică folosinţă sunt fabricate integral sau parţial din materiale plastice şi, de regulă, sunt destinate a fi utilizate doar o dată sau pentru o perioadă scurtă înainte să fie aruncate. Unul dintre principalele obiective ale acestei directive este reducerea cantităţii de deşeuri de plastic pe care le generăm.
Statele membre au convenit să atingă un obiectiv de colectare de 90% pentru sticlele din plastic până în 2029, iar sticlele din plastic vor trebui să conţină, până în 2025, cel puţin 25% material reciclat, iar până în 2030 cel puţin 30%.
Comisia a prezentat propunerea sa de directivă în mai 2018. Consiliul şi-a adoptat poziţia la 31 octombrie 2018. Negocierile cu Parlamentul European au început la 6 noiembrie 2018 şi s-au încheiat la 19 decembrie 2018 sub forma unui acord provizoriu, care a fost confirmat de ambasadorii la UE ai statelor membre la 18 ianuarie 2019., scrie Mediafax.
Mai multe articole plastice, interzise până în anul 2021
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
ISU Dâmbovița, exercițiu tip JOINT la un agent economic din Târgoviște
🔔 EXERCIȚIU – EXERCIȚIU 🔔 În data de 28 mai 2026, în intervalul orar 11:00 – 14:00, ISU Dâmbovița va desfășura un exercițiu de testare a Planului de urgență externă la un
TÂRGOVIȘTE: Acțiuni de dezinsecție la sol în următoarea perioadă
ANUNȚ Primăria Municipiului Târgoviște, prin Direcția de Salubritate, informează că, în perioada 01.06.2026 – 10.06.2026, se va desfășura cea de-a doua acțiune de dezinsecție pe domeniul public. Acțiunea va avea loc în
Ziua Comunei Ulmi aduce sărbătoarea la Viișoara, pe 31 mai! JADOR, invitat special!
Locuitorii comunei Ulmi sunt invitați să ia parte, pe 31 mai, la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale comunității – Ziua Comunei Ulmi, organizată în satul Viișoara. Evenimentul promite o zi
Paradă plină de emoție pentru absolvenții Liceului Teoretic „I.C. Visarion” din Titu
Orașul Titu a fost astăzi gazda unui moment special dedicat absolvenților Liceului Teoretic „I.C. Visarion”, care au participat la parada organizată pe străzile orașului. Evenimentul a reunit elevii claselor a XII-a și
Sâmbătă, 23 mai, „Noaptea Muzeelor,” în judeţul Dâmboviţa
Sâmbătă, 23 mai 2026, va fi organizat în județul Dâmbovița unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului – Noaptea Muzeelor. Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Național Muzeal „Curtea



