Noapte
Zi
30 May 2019
3 mins read

Protestatarii de la Electroaparataj Târgoviște cer sprijinul autorităților

Astăzi, în intervalul orar 12:00-14:00, angajații Electroaparataj Târgoviste, alături de reprezentanții Sindicatului Valahia și Cartel Alfa și-au continuat protestele, însă nu în fața fabricii, ci în centrul municipiului, în fața Instituției Prefecturii.

Principalele revendicări au fost sprijinul pentru schimbarea Legii Dialogului Social, condiții mai bune de muncă și salarii mai mari pentru angajații din mediul privat.

WhatsApp Image 2019-05-30 at 16.38.00 (1)

Este cea de a 30-a zi de protest, la care s-au alăturat și colegi din țară, Brașov, Satu Mare, București, Caraș Severin, Mehedinți, inclusiv președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu și președintele Sindicatului Valahia, Nicolae Dragodănescu.

„Cartel Alfa este aici pentru a va susține în lupta voastră (…). Avem lângă noi reprezentanții Cartel Alfa, care au venit din țară.O să rog toți vorbitorii însă să aleagă cu grijă cuvintele, trăim într-o țară în care ne-am învrăjbit atât de tare, aruncăm cuvinte grele și nu rezolvăm nimic. Nu vreau să auzim „javre ordinare”, nu vreau sa auzim „hoții”, nu vreau să auzim „huo”, vrem să vor vorbim civilizat, politicos, așa cum a făcut-o Cartel Alfa de fiecare dată, să ascultăm experiențele altora care au trecut prin perioadă de grevă, și îl avem lângă noi pe colegii de la Satu-Mare, de la Caraș-Severin, Mehedinți, București, Dolj, Brașov, Prahova… Ne bucurăm că atât cât putem, fără parole de acces în oraș, fără să mobilizăm autobuze și plătim bani, am încercat să venim fiecare cum a putut la Târgoviște și încercăm să ne facem auzită vocea. Vreau să găsim o altă soluție de dialog. Rugăm politicienii care ne ascultă, președintele Consiliului Județean, prefectu să vină la un moment dat alături de noi și să ne spună doar că ne-au auzit problemele. Colegii din țară au venit să ne împărtășească din experiența lor și nu neapărat să vă ridice moralul, ci doar să înțelegeți că este singurul mod în acre putem stabili corect prețul forței de muncă. Nu vrem să fim viscerali, nu vrem să fim plini de ură, să ne dorim răul unii altora… Trebuie să găsim soluții. La Electroaparataj nu există dialog social, avem o situație atipică, avem un fond de investiții care controlează pe verticală o groază de firme privatizate prin metoda Mebo și numai unul singur înregistrează profit, acela este un mare fond de investiții care își umflă buzunarele printr-un off-shore. Oamenii nu cer decât să nu mai fie plătiți cu minimul de muncitor necalificat, asta este principala lor revendicare, vor să aibă și ei aceleași drepturi vizavi de recunoașterea vechimii în muncă, care ușor ușor a fost băgată în salariu și a dispărut. Dacă în mediul bugetar există o lege în care gradația pentru muncă primește o bonificație, în mediul privat aceasta a fost uitată pentru a fi reglementată. Vrem să găsim o soluție pentru cei care lucrează în condiții grele de muncă, acolo trebuia să existe condiții deosebite de muncă înregistrate și oamenii aceștia să se pensioneze mai devreme. Suntem în situația în acre avem două Românii, pentru salariații proprii statul a găsit o soluție rezonabilă, pe care noi în mediul privat nu o mai avem. Dacă nu vom face nimic și dacă vom rămâne în continuare doar cu ceea ce va negocia sindicatele, acre sunt constrânse de niște legi îngrăditoare, vom ajunge în situația în care să îngroșăm rândurile celor care au plecat.

WhatsApp Image 2019-05-30 at 16.38.00 (2)

Nu ne-am dorit să ajungem aici, dar nu avem încotro.  Sunt numeroase dezechilibre și trebuie găsite soluții urgente.

Autoritățile trebuie să facă în așa fel încât să existe o legătură între angajați și angajatori, să-i ajute în acest sens, să existe un dialog, un consens.” au spus sindicaliștii.

WhatsApp Image 2019-05-30 at 16.38.00

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Restaurantul DEL PONTE face ANGAJĂRI

Articolul Urmator

Festivalul Babel, o săptămână de teatru la superlativ 

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele