Începând de astăzi și pentru o perioadă de 30 de zile, pe stada Mihai Bravu din municipiul Târgoviste vor exista anumite restricții de circulație. În zonă au început lucrările pentru reabilitarea rețelei de gaze naturale, circulația urmând a se desfăsura după următorul program: de la ora 8:30 până la 18:00 pe un singur sens, cel de intrare în oraș dinspre Aninoasa, iar cei care vor să iasă vor merge pe o rută ocolitoare Calea Domnească-Bulevadul Eroilor. După ora 18:00 restricțiile se ridică, ambele sensuri de mers fiind disponibile. Anunțul a fost făcut în această dimineață de către primarul Cristian Stan.
“Vreau să fac un anunț important mai ales pentru cei care dimineața vin în municipiul Târgoviște, din zona Aninoasa. Astăzi încep lucrările care vizează strada Mihai Bravu. În prima etapă va fi un proiect de reabilitare a rețelelor de gaze, după aceea întreaga stradă va fi reabilitată. Există un plan de management al traficului din zonă. Până la ora 8:30 dimineața se circulă pe două sensuri, deci nu vor fi restricții de circulație, după această oră se va circula doar pe sensul de intrare în Târgoviște, iar cei care vor să iasă vor urma traseul ocolitor de pe Calea Domnească, Bulevardul Eroilor către pasajul de la Aninoasa. Restricțiile vor fi până la ora 17:30-18:00.
Ce va sapa constructorul va și acoperi în aceeași zi, astfel încât să se poată circula pe ambele sensuri.
Această lucrare de reabilitate a rețelei de gaze va dura în jur de 30 de zile urmând apoi modernizarea carosabilului.” a precizat Stan.