Noapte
Zi
24 June 2019
5 mins read

Obiceiuri și tradiții de Zânziene

Astăzi, 24 iunie, creștin ortodocşii sărbătoresc Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, cunoscută în popor şi ca Drăgaica sau Sânzienele. Începând din anul 2013, tot în ziua de 24 iunie a fost instituită şi Ziua Universală a Iei, marcată de comunităţile româneşti din toată lumea.
Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul făcând excepţie de la această regulă. Acești doi sfinți au privilegiul de a li se sărbători atât naşterea, cât şi alte evenimente din viaţa lor: Adormirea Maicii Domnului, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Bunăvestirea, soborul Sfântului Ioan Botezătorul etc.
Conform svrierilor biblice, Naşterea lui Ioan Botezătorul a avut loc cu şase luni înainte de cea a lui lisus Hristos, sărbătoare care apare atestată documentar în secolele IV – V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.

În popor, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
La această dată, de șase ani, la iniţiativa comunităţii online La Blouse Roumaine, dedicată promovării iei româneşti, se sărbătoreşte şi Ziua Universală a Iei, marcată de comunităţile româneşti din toată lumea. Femeile în special poartă în această zi o ie.
Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica îşi are originea într-un străvechi cult solar şi se mai numeşte în unele locuri şi “Cap de vară” sau “Amuţitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară (în jur de 21 – 22 iunie) sau la Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Potrivit etnologilor, sub numele “Sânziene” se ascund trei elemente strâns legate între ele. “Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante atribute divinatorii şi apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, şi Drăgaica”, este de părere Marcel Lutic.
Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, fiind reprezentate cel mai adesea jucând.
“Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc”, mai adaugă Lutic.
Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. Legate de această zi sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei.
Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară, se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene.
În anumite zone din ţară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.
Spre dimineaţă, flăcăii umblă prin sat şi aruncă cununiţe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat.
Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.
Un alt obicei constă în faptul că fetele au obiceiul de a arunca o cunună de sânziene pe acoperişul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiş, fata urma să se mărite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.
Din spice de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.
În dimineaţa zilei de 24 iunie, multe fete obişnuiau să se scalde în rouă din zone neumblate. Roua sânzienelor era strânsă de babe într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storceau într-o oală nouă. În drum spre casă, babele nu vorbeau deloc şi mai ales nu trebuia să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea erau împlinite, atunci cine se spăla cu rouă era sănătos şi drăgăstos peste an.
În ziua de Sânziene se ţineau bâlciuri şi iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Târgurile de fete erau des întâlnite în această zi, iar printre cele mai renumite târguri care aveau loc la Sânziene se numără cele de la Buzău, Focşani, Buda, din judeţul Vrancea, Ipăteşti, judeţul Olt, Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti, judeţul Argeş, Broşteni, judeţul Mehedinţi, Giurgeni, judeţul Ialomiţa.
Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În noaptea de Sânziene răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.
De asemenea, fetele obişnuiau ca, în timpul zilei, considerată o perioadă extrem de benefică, să se supună descântecului de întors inima unuia către altul, de unde se poate vedea că aproape toată ziua era dedicată în special iubirii.
În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest procedeu fiind folosit şi pentru tratarea frigurilor, iar roua căzută pe flori în noaptea de sânziene vindecă bolile de ochi şi piele.
Sursa: Mediafax

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Consiliul Județean Dâmbovița a premiat elevii olimpici din județ

Articolul Urmator

Cauți un loc de muncă? AJOFM Dâmbovița pune la dispoziție 492 de posturi

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele